fbpx

Theresa May consideră că ar fi incorect să se organizeze un referendum de independență în Scoția înaintea finalizării negocierilor privind Brexitul

 

Premierul britanic Theresa May a transmis joi guvernului scoțian că 'nu este momentul potrivit' pentru organizarea unui nou referendum pentru independența Scoției, șefa executivului de la Londra estimând că ar fi incorect ca oamenii să voteze înainte să știe concluziile negocierilor privind Brexitul, transmite agenția Reuters.

 

'Acum trebuie să lucrăm împreună, nu să ne separăm. Trebuie să colaborăm pentru a obține un acord corect pentru Scoția, un acord corect pentru Marea Britanie, aceasta este obligația mea ca prim-ministru și din acest motiv îi spun Partidului Național Scoțian că nu este momentul potrivit', a afirmat Theresa May la un post de televiziune.

'Ar fi incorect să abordăm această chestiune în acest moment, pentru că oamenii nu ar avea informațiile necesare să ia o asemenea decizie crucială', a explicat ea.

Șefa executivului de la Londra i-a răspuns astfel din nou premierului scoțian, Nicola Sturgeon, care insistă pentru convocarea unui nou referendum de independență înainte să se finalizeze negocierile dintre UE și Marea Britanie privind condițiile ieșirii din blocul comunitar, șefa guvernului scoțian motivând această solicitare prin dorința concetățenilor ei de a rămâne în UE. 

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)

External sponsored links
Vă recomandăm să citiţi şi:
< TransferGo, un start-up de transferuri online de bani care are comisioane nemaivăzute în lumea băncilor sau a serviciilor cash, a depăşit pragul de un milion de tranzacţii, devenind un competitor puternic și greu de ignorat de greii industriei financiare. Valoarea economiilor făcute de utilizatorii serviciilor TransferGo, mulţi dintre ei români plecaţi la muncă în străinătate, depăşeşte 11 milioane de euro

Un milion de tranzacţii și peste 11 milioane de euro economii pentru cei care au trimis bani online prin TransferGo (Advertorial)

Anunturi promovate