Ultima galerie

Imagini din arhiva

Evenimentele acestei saptamani

Category: Stiri UK

 

London City devine primul aeroport din Marea Britanie care va implementa un sistem digital de trafic aerian dirijat de la distanţă, prin intermediul imaginilor furnizate în timp real de camere HD. Autorităţile intenţionează să scoată din funcţiune turnul de control tradiţional, notează BBC News.

 

Sistemul digital le va permite controlorilor de trafic aerian să stea la o distanţă de 80 de mile şi să urmărească imagini în timp real furnizate de camera HD, în loc să fie în turnul de control şi să examineze ceea ce se întâmplă.

Noul sistem, care va fi gata în 2018, va fi testat timp de un an înainte de a deveni complet operaţional în 2019. Acesta a fost deja încercat în Australia, Suedia, Norvegia şi Irlanda.

Tehnologia a fost testată de compania de securitate şi apărare suedeză Saab şi va fi introdusă ca parte a unui program de dezvoltare a aeroportului London City, în valoare de 350 de milioane de lire, care va include, de asemenea, o extindere a clădirii terminal, ce îi va permite să gestioneze cu două milioane de pasageri mai mult, anual, până în 2025.

Sistemul le va oferi controlorilor o perspectivă de 360 de grade a câmpului aerian prin intermediul a 14 camere HD şi a două camere care se pot roti şi pot mări distanţa focală. Camerele vor transmite imagini în timp real prin cablurile de fibră către o nouă cameră de operaţiuni construită la baza din Nats, Hampshire, a furnizorului de control de trafic aerian al Marii Britanii. 

Aeroportul intenţionează să scoată din funcţiune turnul de control tradiţional, în 2019, înlocuindu-l cu unul digital, de 50 de metri, cu 32m mai înalt decât cel existent.

Directorul executiv al London City, Declan Collier, susţine că are încredere absolută că sistemul este sigur în faţa ameninţării unui atac cibernetic. "Nici un director general nu este mulţumit de ameninţările atacurilor cibernetice, dar suntem foarte încrezători că sistemele pe care la instalăm sunt sigure şi sunt administrate foarte bine", a spus Collier.

Tehnologia a fost inaugurată în Suedia, pe aeroportul Ornskoldsvik, unde zborurile sunt controlate printr-un turn aflat la distanţă în Sundsvall, la 177 de kilometrii depărtare, încă din 2015.

Sursa: Mediafax