fbpx

BREAKING NEWS ATACURI TERORISTE în Londra: Doi morţi şi numeroşi răniţi, după atacurile din zonele London Bridge şi Borough Market/ O autoutilitară a intrat într-un grup de oameni. Mai mulţi trecători, înjunghiaţi

UPDATE 04:40 Cel puţin 20 de persoane au fost transportate la spital, potrivit Serviciului de ambulanţă din Londra

În urma atacului de la London Bridge şi Borough Market, reprezentanţii Serviciul de Ambulanţă din Londra au declarat că cel puţin 20 de persoane au fost transportate la şase spitale din capitala britanică.

"Am decretat stare de urgenţă majoră şi continuăm să lucrăm îndeaproape cu alţi membri ai servicilor de urgenţă", se arată într-un comunicat al Serviciului de Ambulanţă din Londra.

 

UPDATE 03:38 Explozii controlate în centrul Londrei, în cursul operaţiunilor poliţiei

O serie de explozii controlate s-au auzit în centrul Londrei în cursul operaţiunilor poliţiei după atacurile teroriste, informează publicaţia The Guardian.

Exploziile s-au auzit în London Bridge şi Shard, în cursul descinderilor agenţilor serviciilor de securitate în căutarea suspecţilor.

UPDATE 03:20 Presa britanică scrie că şapte persoane şi-ar fi pierdut viaţa în cele trei incidente de securitate, însă oficialităţile de la Londra nu au confirmat aceste date

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a declarat că până la această oră nu se cunoaşte dacă printre victime se află şi cetăţeni români:

„Avem  celulă de criza la nivel ambasadei. Comunicăm intre noi şi cu autoritatile britanice. Suntem in zona informaţiilor neconfirmate oficial. Metropolitian Police, care trebuie să dea anumite informaţii, nu a confirmat numărul de 7 morti pe care presa il vehiculează. Sunt informaţii care circula in special pe Twitter, pe retelele de socializare, dar nu exista un punct de vedere oficial. Noi am luat legătura cu Foreign Office, cu ministerul de Externe Britanic. Deocamdata la acel nivel nu există date privind identitatea victimelor si române sa stam in legatura până mâine dimineaţa sa vedem in ce masura, Doamne fereste, printre victime se numara si catetani romani. Au fost trei incidente intr-un interval de o ora, intr-un perimetru destul de restrands din centrul Londrei. Eu cred că e nevoie de calm şi să vedem şi care a fost natura acestor incidente. Acum suntem la cald. E prematur să emitem judecăţi de valoare.”, a spus Dan Mihalache la Digi24.

Până la aceast moment nu s-au primit solicitări de asistenţă consulară.

UPDATE 03:17 Surse: Un suspect a fost reţinut în urma atacurilor teroriste din Londra

Un suspect a fost reţinut, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în cadrul operaţiunilor de securitate declanşate după atacurile teroriste din centrul Londrei, anunţă surse citate de presa britanică.

Presa britanică a difuzat imagini cu un individ care a fost reţinut de poliţie în zona London Bridge.

Poliţia metropolitană britanică nu a confirmat deocamdată informaţia.

 

UPDATE 02:58 Poliţie: Incidentele din zonele London Bridge şi Borough Market sunt de tip "terorist"

Incidentele produse sâmbătă seară în zonele London Bridge şi Borough Market sunt de tip "terorist", a comunicat Scotland Yard.

Poliţia metropolitană londoneză a transmis următorul comunicat: "La ora 00.25 (2.25, ora României), incidentele din zonele London Bridge şi Borough Market au fost declarate drept teroriste".

"Incidentul dn zona Vauxhall este un atac de drept comun prin înjunghiere şi nu are legătură cu incidentele din zonele London Bridge şi Borough Market", precizează Poliţia metropolitană londoneză.

UPDATE 02:50 Donald Trump este alături de Marea Britanie şi reiterează ideea restricţiilor de călătorie

Donald Trump, preşedintele SUA, a exprimat disponibilitatea de a oferi asistenţă Marii Britanii în contextul atacurilor de la Londra, reiterând ideea limitării călătoriilor şi imigraţiei, pentru îmbunătăţirea nivelului de securitate.

"Orice putem face pentru Londra şi Marea Britanie, noi suntem aici. Suntem alături de voi", a transmis Donald Trump prin Twitter.

"Trebuie să fim inteligenţi, vigilenţi şi duri. Justiţia trebuie să ne dea drepturile înapoi. Avem nevoie de activarea restricţiilor de călătorie ca măsură suplimentară de securitate", a subliniat Donald Trump.

O instanţă federală de apel a confirmat, zilele trecute, blocarea noului decret emis de preşedintele SUA, Donald Trump, privind suspendarea vizelor cetăţenilor din state din Africa şi Orientul Mijlociu. Donald Trump a emis pe 6 martie o nouă ordonanţă executivă antiimigraţie, impunând restricţii temporare de călătorie cetăţenilor din şase ţări situate în Africa şi în Orientul Mijlociu, Irakul fiind eliminat de pe listă. Noua ordonanţă a fost emisă după ce o măsură similară, adoptată în ianuarie, a fost blocată de o instanţă federală, în contextul în care generase confuzie pe aeroporturile din Statele Unite. Noua ordonanţă prezidenţială vizează cetăţenii din Siria, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen. Irakul, care figura pe prima listă, a fost eliminat, la solicitarea Pentagonului, care a evocat colaborarea eficientă cu Bagdadul în combaterea terorismului. Însă aplicarea măsurilor a fost blocată de justiţie pe 15 martie, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare.

UPDATE 02:45 Theresa May: Incidentele din Londra, considerate "posibil act terorist"

Atacurile comise sâmbătă seară în centrul Londrei sunt tratate de autorităţi ca fiind un "potenţial atac terorist", a transmis premierul Marii Britanii, Theresa May.

"Incidentele din Londra sunt considerate un posibil act terorist. Investigaţia se desfăşoară cu rapiditate, gândurile mele sunt la cei afectaţi de aceste evenimente groaznice", a comunicat Theresa May.

Premierul a convocat pentru duminică dimineaţă o reuniune de urgenţă cu şefii serviciilor de securitate.

Poliţia metropolitană londoneză a transmis următorul comunicat: "La ora 00.25 (2.25, ora României), incidentele din zonele London Bridge şi Borough Market au fost declarate drept teroriste".

UPDATE 02:30 Cel puţin doi morţi şi numeroşi răniţi în urma atacurilor din centrul Londrei

Cel puţin două persoane au fost ucise, iar numeroase altele au fost rănite în atacurile coordonate produse sâmbătă seară în centrul Londrei, anunţă surse citate de cotidianul The Telegraph.

 

UPDATE 02:21 Atacurile din Londra, cel mai probabil opera unor simpatizanţi ai reţelei teroriste Stat Islamic

Atacurile comise sâmbătă seară în centrul Londrei se aseamănă cu atentatele produse în ultimul an în Franţa, Germania şi Marea Britanie, fiind, cel mai probabil, inspirate de reţeaua teroristă Stat Islamic.

Optzeci şi cinci de persoane au fost ucise, iar alte 307 au fost rănite, în iulie 2016, într-un atac cu camion comis în oraşul francez Nisa de un simpatizant al reţelei teroriste Stat Islamic.

În decembrie 2016, un terorist Stat Islamic a intrat intenţionat cu un autocamion în persoanele adunate la un Târg de Crăciun organizat în Berlin, omorând 12 persoane şi rănind alte 56.

În martie 2017, un islamist a lovit intenţionat cu un vehicul mai multe persoane, în zona Westminster din Londra, atacul, revendicat tot de reţeaua teroristă Stat Islamic, soldându-se cu moartea a cinci persoane.

UPDATE 02:05 Cel puţin un mort şi numeroşi răniţi în urma atacurilor din centrul Londrei

Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar numeroase altele au fost rănite în atacurile produse sâmbătă seară în centrul Londrei, anunţă autorităţile britanice.

Potrivit informaţiilor existente în momentul de faţă, o serie de atacuri, probabil de tip terorist, au avut loc în centrul Londrei.

Un individ a lovit intenţionat cu o autoutilitară de culoare albă un grup de pietoni, în zona London Bridge. Trei bărbaţi au coborât din vehicul şi au început să atace persoane la întâmplare folosind cuţite.

Scotland Yard a confirmat producerea unor atacuri în zonele London Bridge, Vauxhall şi Borough Market.

UPDATE 02:00 Trei indivizi periculoşi, căutaţi activ în urma atacurilor din centrul Londrei

Autorităţile britanice au anunţat că desfăşoară operaţiuni pentru arestarea a trei indivizi suspectaţi de implicare în atacurile din centrul Londrei, care cel mai probabil au caracter terorist.

Scotland Yard a confirmat producerea unor atacuri în zonele London Bridge, Vauxhall şi Borough Market.

mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate