fbpx

UE primeşte peste 25 de oferte pentru găzduirea a două mari agenţii europene cu sediul în Londra, după BREXIT. Printre candidaţi, inclusiv Bucureştiul

 

Uniunea Europeană a primit 27 de oferte din partea unor oraşe europene pentru a găzdui două agenţii ce vor trebui să-şi schimbe sediul după ieşirea completă a Marii Britanii din Blocul comunitar, informează Reuters.

 

Consiliul UE a transmis marţi că a primit 19 propuneri pentru găzduirea Agenţiei Europene pentru Medicamente şi alte opt oferte pentru Autoritatea Bancară Europeană.

Decizia în privinţa mutării sediilor celor două agenţii va fi luată în noiembrie. 

Printre oraşele ce se află în cursa pentru găzduirea sediului Agenţiei Europene pentru Medicamente se numără Amsterdamul, Barcelona, dar şi Bucureştiul sau Sofia.

Decizia finală va fi luată prin intermediul unui complicat sistem de punctare.

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate