Ultima galerie

Imagini din arhiva

Evenimentele acestei saptamani

Category: Stiri UK

 

23 de oraşe şi-au depus candidatura pentru a găzdui cele două agenţii europene care vor părăsi Londra după Brexit, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi Autoritatea Bancară Europeană (EBA). Printre candidaţi se numără şi Bucureştiul care a realizat un spot publicitar prezentând beneficiile relocării EMA în capitala României.

 

Guvernul de la Bucureşti a depus luni, 31 iulie, la Comisia Europeană, dosarul de candidatură pentru relocarea Agenţia Europeană pentru Medicamente. Şefii de stat sau de guvern din 27 de state membre au aprobat procedura de decizie privind transferul agenţiilor UE situate în prezent în Marea Britanie. Acestea vor fi mutate în alte amplasamente pe teritoriul Uniunii Europene.

Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord găzduieşte în prezent Agenţia Europeană pentru Medicamente şi Autoritatea Bancară Europeană, ambele cu sediul la Londra, în Canary Wharf.

"Decizia cu privire la locurile în care cele două agenţii ar trebui să îşi aibă viitoarele sedii se va lua pe baza unui proces decizional corect şi transparent, cu o cerere de oferte organizată pe baza unor criterii obiective precise. Toate statele membre interesate au ocazia de a-şi prezenta oferta de a găzdui o agenţie sau ambele agenţii până cel târziu la 31 iulie 2017. Decizia va fi adoptată printr-un proces de vot", se arată într-un comunicat transmis de Consiliul European.

Cu această ocazie, autorităţile au realizat un videoclip menit să promoveze Bucureştiul ca destinaţie şi oraş cu facilităţi de top pentru găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului.

„România este gata să facă pasul în plus pentru a asigura o tranziţie uşoară a EMA”, se precizează pe site-ul candidaturii Bucureştiului pentru a găzdui Agenţia Europeană pentru Medicamente, emabucharest.ro.

„Bucureştiul oferă condiţii de lucru şi un nivel de viaţă sigur şi excelent într-un mediu deschis, prietenos şi divers. Bine conectat şi divers, Bucureştiul este hub-ul economic, politic şi social al României”, se mai arată pe acelaşi site.

„Bucureştiul este colorat, multicultral, unul dintre cele mai atractive oraşe pentru a trăi şi a lucra, bucureştiul este un oraş viu european pentru o agenţie inteligentă.”, se arată în videoclipul de candidatură pentru găzduirea EMA. „Bucureştiul oferă servicii de sănătate diverse şi de înaltă calitate în unităţile private şi publice”, mai spune vocea din off-ul videoclipului.

Pe de altă parte, realizatorii vidoclipului afirmă că Bucureştiul are o „reţea de transport public excelentă”, fapt care a adus numeroase critici ale românilor, pe contul de YouTube unde este postat filmuleţul.

„Bucureştiul este un oraş paşnic şi clăduros pentru a lucra şi a-ţi creşte familia”, se mai arată în clip.

 

Iată o parte din reacţiile românilor după vizionarea spotului candidaturii Bucureştiului pentru a găzdui EMA:

lascarica.scandurica

This material is so full of .. things that are not real :). Please, show the rats crawling in the city, the public transportation overcrowded, the traffic jams at every step in Bucharest, the cars parked everywhere on the sidewalk. You should also specify that the bike line showed within the clip is the only one in the city (2.5 km long). And I think you should also mention the Hexipharma scandal, our national custom of bringing medicine in the hospital because the lack of medicine within the hospitals and people getting nosocomial infections in the public hospitals. Also maybe is worth mentioning about the ceiling of a public school falling and, of course, the 3 to 6 hours to get to the mountains (120 km away) from here because we have no freeway. You know, lying is bad. For the business and for the country :).

(”Acest material este plin de...lucruri care nu sunt reale :). Vă rog, arătaţi şobolanii care umblă în oraş, transportul public supraaglomerat, aglomeraţia din trafic la fiecare pas din Bucureşti, maşinile parcate peste tot pe trotuar. Ar trebui să menţionaţi că pista de bicicletă înfăţişată în clip este singura din oraş (2.5 km lungime). Cred că ar trebui să menţionaţi şi scandalul Hexipharma, obiceiul nostru naţional de a aduce medicamente în spital din cauza lipsei medicamentelor din spitale, şi oamenii care iau infecţii nosocomiale în spitalele publice. De asemenea, poate că merită a fi menţionat tavanul care a căzut într-o şcoală publică, şi, deigur, cele 3 până la 6 ore pentru a ajunge la munte (la 120 km depărtare) de aici pentru că nu avem autostrăzi. Ştiţi, minciuna e nefastă. Pentru afaceri şi pentru ţară :)”.-n.r)

 

Livia Adi

Very good presentation! Good luck, Bucharest! :)

 

Valentin Radu

Clipul e... realist :/ :))) ma rog, nu ma mira, e specific local, imi aminteste de lectiile deschise sau inspectiile de la scoala. In fine, onest sau nu, ar trebui si noi sa primim o Agentie UE daca chiar suntem membrii pe bune, cum sa zic. Deci slabe sanse sa primim, si daca era treaba chiar ca in video...? Cine stie... 

 

Ministrul Sănătăţii:  România este un climat bun şi pentru angajaţii străini care ar urma să se reloce aici datorită chiriilor scăzute, costului vieţii scăzut şi siguranţa 

"Pentru România, ar fi un motiv de mândrie naţională, ar însemna locuri de muncă pentru personalul medical, farmaceutic, pentru personalul tehnic. România este un climat bun şi pentru angajaţii străini care ar urma să se reloce aici datorită chiriilor scăzute, costului vieţii scăzut şi siguranţa este un element pe care noi l-am subliniat întotdeauna pentru că nu au fost atacuri teroriste. Avem personal calificat în acest domeniu, absolvenţi de medicină şi farmacie, iar salariile de nivel european ar putea diminua exodul specialiştilor. Există şi posibilitatea să facem o candidatură comună cu Bulgaria pentru această Agenţie şi când va apărea lista, va trebui să ne căutăm susţinători din Europa", a explicat, la finalul lunii mai, pentru MEDIAFAX,  ministrul Sănătăţii Florian Bodog. 

Agenţia Europeană a Medicamentului autorizează toate medicamentele care se comercializează pe teritoriul Europei.

Consiliul European a stabilit în luna iunie, că transferul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi al Autorităţii Bancare Europene (ABE), în contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, trebuie efectuat până în luna noiembrie a acestui an, informează site-ul instituţiei europene.

Sursa: Mediafax