fbpx

Boris Johnson, somat să demisioneze după ce a spus că Sirt este "viitorul Dubai", după eliminarea cadavrelor

 

Oraşul libian Sirt, care până recent a fost fief al reţelei teroriste Stat Islamic, poate deveni "viitorul Dubai", după înlăturarea "cadavrelor", a afirmat ironic Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, un comentariu care a atras critici dure, relatează BBC News online.

 

"Mă uit la Libia, o ţară incredibilă. Nisip alb, marea frumoasă, Palatul lui Cezar, evident, după cum ştiţi, cel real. Un loc incredibil. Are un potenţial real, tineri extraordinari care vor să producă tehnologii. Există un grup de oameni de afaceri britanici, oameni minunaţi, care vor să investească în zonele de coastă din Sirt, aproape de locul în care a fost capturat şi executat fostul lider Muammar Kadhafi, după cum unii dintre voi aţi văzut", a afirmat Boris Johnson într-un discurs rostit la o conferinţă a Partidului Conservator.

"Au o viziune extraordinară de a transforma Sirt în viitorul Dubai. Singurul lucru pe care trebuie să îl facă este să cureţe zona de cadavre", a adăugat Boris Johnson râzând.

Oraşul Sirt a fost fieful reţelei teroriste Stat Islamic în Libia. 

Declaraţiile au atras critici dure atât din partea unor membri ai Partidului Conservator, cât mai ales din partea opoziţiei, existând cereri pentru prezentarea demisiei.

"Oraşul Sirt a fost eliberat de un an de sub controlul reţelei teroriste Stat Islamic, după lupte în care au fost prinşi mii de civili şi soldate cu moartea a sute de militari. (...) Faptul că Boris Johnson tratează în glumă aceste decese - o mică problemă înainte ca oamenii de afaceri britanici să transforme oraşul în staţiune de lux - este incredibil de grosolan, insensibil şi crud", a reacţionat Emily Thornberry, ministrul de Externe al Cabinetului din umbră, alcătuit de opoziţia laburistă.

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate