Ultima galerie

Imagini din arhiva

Evenimentele acestei saptamani

Category: Stiri UK

 

Poliţia britanică a anunţat duminică că bărbatul ce a fost arestat după ce un vehicul a intrat în mulţime în apropierea Muzeului de Istorie Naturală din Londra a fost eliberat şi se află sub investigaţie, în timp ce ancheta continuă, informează presa internaţională.

 

În urma incidentului, cel puţin 11 persoane au fost rănite.

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost arestat la faţa locului, sub suspiciunea de conducere periculoasă.

Acesta a primit îngrijiri medicale, înainte de a fi condus la o secţie de poliţie din Londra.

Persoanele care sunt eliberate dar se află sub investigaţie, pot fi contactate oricând de poliţie, şi în unele cazuri arestate din nou, în funcţie de rezultatele anchetei.

Poliţia a catalogat până în prezent cazul ca fiind o coliziune, nu unul de natură teroristă, iar mai mulţi ofiţeri au fost desfăşuraţi la faţa locului pentru a stabili cauzele incidentului. Conform Poliţiei Metropolitane, acesta a avut loc sâmbătă în jurul orei locale 14:21 (16:21, ora României). 

Poliţia a calificat faptul că un bărbat a fost reţinut, deşi iniţial anunţase că acesta a fost arestat. Mai multe persoane au transmis prin intermediul reţelelor de socializare că victimele primesc în prezent îngrijiri medicale. Poliţia a securizat zona. Muzeul Victoria şi Albert şi magazinul Harrods au fost închise.

Sursa: Mediafax