fbpx

Campanie anti-Brexit în Marea Britanie, lansată de un nou partid politic: "Intenţionăm să fim duri în problema ieşirii din UE"

 

Un nou partid politic britanic, inspirat din modelul ascensiunii formaţiunii preşedintelui francez Emmanuel Macron, a lansat luni o campanie naţională care are obiectivul blocării ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează site-ul agenţiei Reuters.

 

Partidul Înnoirii, înfiinţat în 2017 după victoria înregistrată de formaţiunea În mişcare (En Marche!), condusă de Emmanuel Macron, în scrutinul prezidenţial din Franţa, a anunţat luni lansarea unei dezbateri pe tema Brexit, acuzând principalele partide din Marea Britanie de abandonarea alegătorilor.

"Intenţionăm să fim duri în problema ieşirii din UE şi în privinţa cauzelor care au condus la Brexit. Vom face presiuni asupra parlamentarilor pentru a lua în considerare interesul naţional şi a repune tema apartenenţei la UE în cadrul unui referendum organizat înaintea ieşirii efective din Blocul comunitar", a declarat James Torrance, unul dintre liderii formaţiunii politice. 

Deşi principalii liderii politici britanici, în frunte cu premierul Theresa May, susţin că trebuie să respecte voianţa exprimată clar de electoral în privinţa ieşirii din Uniunea Europeană, rezultatul referendumului din 2016 a fost strâns - 51,9% (17,4 milioane de alegători), votând în favoarea Brexit, iar 48,1% (16,1 milioane) pentru rămânerea în UE. Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie 2019, dacă decizia nu va fi blocată de Londra.

Sursa: Mediafax

 

External sponsored links

Anunturi promovate