fbpx

Anunţul Marii Britanii cu privire la mutarea ambasadei sale la Ierusalim

 

Marea Britanie nu are niciun plan de a îşi muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim şi încă nu este de acord cu decizia Statelor Unite în acest sens, a declarat luni un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May, relatează site-ul agenţiei Reuters.

 

"Premierul a declarat în luna decembrie, când anunţul a fost făcut prima oară, că nu suntem de acord cu decizia Statelor Unite de a îşi muta ambasada la Ierusalim şi de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. Ambasada britanică din Israel este la Tel Aviv şi nu avem intenţia de a o muta", a declarat purtătorul de cuvânt pentru reporteri.

Acesta a făcut declaraţii cu o zi înainte ca Statele Unite să îşi deschidă în mod oficial ambasada de la Ierusalim, un eveniment ce a dus la mişcări de protest din partea palestinienilor.

 

Până acum, cel puţin 16 palestinieni au fost ucişi, iar alţi 35 au fost răniţi în urma altercaţiilor cu trupele israeliene, la frontiera cu Gaza.

 

{mediafax}

External sponsored links

Anunturi promovate