fbpx

”Eroul cu făcăleţ” de la atentatele din Londra, primul român premiat de Regina Marii Britanii

 

 

Florin Morariu, supranumit "eroul cu făcăleţ de la Londra", va primi distincţia "The Queen's Commendation for Bravery", din partea Marii Britanii, pentru faptele de care a dat dovadă în timpul atacului terorist din iunie 2017, de la Borough Market, transmite corespondentul Mediafax.

 

Ieşeanul Florin Morariu a declarat miercuri seară, corespondentului MEDIAFAX, că a primit o scrisoare din partea autorităţilor britanice, prin care este propus de către premierul Theresa May pentru a primi distincţia "The Queen's Commendation for Bravery".

Distincţia reprezintă o formă de recunoaştere a unui comportament brav al militarilor şi civililor, demonstrat în anumite circumstanţe deosebite şi în numele naţiunii britanice.

"Mi-au trimis o scrisoare (autorităţile britanice - n.r.) prin care am fost întrebat dacă sunt de acord să primesc decoraţia. Ea va fi dată, dar, deocamdată, nu se ştie locul şi data. A fost o cerere formulată de premierul Angliei şi a fost aprobată de către Regina Marii Britanii. Este vorba despre The Queen's Commendation for Bravery", a declarat, miercuri seara, Florin Morariu.

Acesta a adăugat că nu ştie deocamdată ce presupune distincţia respectivă, cine i-o va înmâna, când şi unde anume.

"Din câte ştiu eu, decoraţia este sub forma unei frunze de stejar. Chiar dacă e vorba doar despre decoraţie în sine, cred că tot reprezintă ceva să fii primul român care o primeşte!", a spus Morariu. 

În noaptea de 3 spre 4 iunie, trei indivizi au intrat cu o dubă închiriată în oameni, pe Podul Londrei. Înarmaţi cu cuţite, au început apoi să atace trecătorii şi pe cei din localurile de lângă pod, din celebra Borough Market.

Florin Morariu muncea atunci într-o brutărie din Londra, chiar în zona London Bridge, în care a avut loc atacul terrorist, el reuşind să surprindă într-o filmare făcută cu telefonul mobil momentele de coşmar de pe străzi. În filmare, românul le povesteşte colegilor de serviciu cum l-a lovit pe unul dintre terorişti după ce acesta reuşise să înjunghie o persoană. El şi un alt coleg au în mână nişte beţe, iar românul îi cere altuia să îi aducă „un făcăleţ” din bucătărie, ca să se poată apăra în caz că apar din nou atacatorii. La finalul filmării se văd şi două victime înjunghiate, care primesc ajutor din partea autorităţilor.

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate