fbpx

Specialist american: Pesta porcină ar putea afecta comerţul cu carne de porc dintre UE şi SUA

Un specialist american în patologie veterinară clinică avertizează că pesta porcină africană ar putea afecta comerţul cu carne de porc dintre UE şi SUA, care este unul foarte bine controlat. Acesta crede că sacrificarea animalelor este o soluţie, fiind aplicată şi în alte ţări.

 

Verena Affolter, profesor de patologie clinică, microbiologie şi imunologie la Universitatea Davis din California (SUA), a declarat, joi, presei, la Cluj-Napoca, la Congresul European de Patologie Veterinară de la USAMV, că, pentru o perioadă de timp, până la eradicarea bolii, importurile de carne de porc vor fi sistate de partea americană.

 

„Pesta porcină africană este o boală foarte importantă, pe care în SUA nu avem, dar afectează mai multe ţări, dar şi comerţul. Orice boală care are şi o componentă financiară pe partea de producţie, mai ales că nu există graniţe între ţările UE, ridică mari probleme privind controlul acesteia. Această boală ar putea afecta comerţul cu carne de porc dintre UE şi SUA, care este unul foarte bine controlat, îmi pot imagina că, pentru o perioadă, se vor stopa importurile, care se vor relua după eradicarea bolii”, a spus Affolter.

 

În ceea ce priveşte virusul pestei porcine africane, specialistul american a subliniat că acesta se poate răspândi cu repeziciune, iar acest lucru nu depinde de un singur factor.

„Printre măsurile de prevenţie a răspândirii pestei porcine africane este diagnosticarea precoce a bolii, oprirea oricărei forme de comercializare până se lichidează focarele de pe plan local. Câteodată, virusul reacţionează diferit, astfel că nu este recunoscut decât după ce a apucat să se răspândească, ceea ce constituie o problemă. Sacrificarea a mii de animale afectate este o soluţie, a fost aplicată şi în Marea Britanie şi Elveţia, când a fost vorba de boala vacii nebune, dar nu ştiu dacă este şi o soluţie din punctul de vedere al dreptului animalelor. Dar, cu siguranţă, metoda va stopa răspândirea bolii”, a precizat Verena Affolter.

 

Un alt specialist prezent la congres, Jorge Martinez, din Spania, a declarat, la rândul său, că pesta porcină africană este o boală devastatoare care s-a răspândit în Europa din cauza porcilor mistreţi din zonele sălbatice şi care, odată infectaţi, pot infecta porcii domestici.

 

„Una dintre cele mai importante probleme este controlul fermelor afectate de boală, dar şi al mistreţilor, al căror număr creşte an de an. Sacrificarea a mii de porci este, în acest moment, o soluţie, dar din punct de vedere etic nu este o idee bună. În Barcelona, la un centru universitar de cercetare, se caută un vaccin şi sperăm ca, în viitor, să fie găsit un vaccin care să prevină uciderea animalelor”, a spus acesta.

Martinez consideră că o măsură de prevenire este izolarea focarelor unde a izbucnit pesta porcină africană, pentru evitarea circulaţiei porcilor, iar pe termen lung recomandă controlul populaţiilor de mistreţi.

 

Rectorul USAMV Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, a menţionat că bolile infecţioase, care sunt o ameninţare economică, în primul rând, au existat dintotdeauna, dar că în prezent se extind în zone unde nu au mai fost întâlnite.

 

„Pesta porcină africană este endemică în Africa, în urmă cu 20 de ani a ajuns şi în Europa, în Portugalia sau Sardinia, sunt coridoare pe care migrează mistreţii. Sacrificarea porcilor în ferme sau în localităţile unde apare boala este o soluţie pentru a reduce sau elimina animalele care se pot infecta şi pot trimite mai departe boala”, a afirmat Cătoi.

 

Congresul European de Patologie Veterinară se desfăşoară în perioada 6-8 septembrie la USAMV Cluj-Napoca, la manifestare fiind prezenţi peste 250 de specialişti de pe cinci continente.

Mediafax 

External sponsored links

Anunturi promovate