fbpx

Câştigătorul premiului Nobel pentru fizică pe 2018 face parte din proiectul laserului din Măgurele

Gérard Mourou, recompensat cu premiul Nobel pentru Fizică, este unul dintre iniţiatorii celui mai puternic laser din lume de la Măgurele.

 

Directorul ELI-NP, Nicolae Zamfir, spune că premiul primit de cercetătorul francez reprezintă o confirmare a „direcţiei bune” a proiectului de la Măgurele.

“E o confirmare a faptului că mergem în direcţia bună. Am fost foarte entuziasmat când am aflat. Sunt foarte onorat că lucrez cu profesorul francez. De fapt, profesorul Mourou a fost implicat în proiectul nostru încă de la conceperea lui. Într-o discuţie cu dânsul, pe care am avut-o în urmă cu zece ani, trebuia să facem un centru de cercetări ştiinţifice european, care să unească fizica laser cu cea nucleară”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele.

Zamfir mai precizează că proiectul de la Măgurele a fost construit după ideile şi soluţiile cercetătorului Gérard Mourou.

“În toată această perioadă, el a fost implicat în proiect. Profesorul lucrează la noi, face parte din comitetul internaţional de coordonare a comitetului ştiinţific al proiectului. În particular avem experimente pe care le-am făcut împreună. Am făcut experimente la Măgurele împreună cu echipa dânsului. Este un colaborator foarte apropiat”, a mai adăugat Nicolae Zamfir.

De asemenea, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar în Republica Franceză, Luca Niculescu, a precizat pe pagina sa, de Facebook că Gérard Mourou este “extrem de ataşat de România”.

Cercetătorii Arthur Ashkin, Gérard Mourou şi Donna Strickland au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2018, informează site-ul oficial al acestor distincţii prestigioase. 

Cercetătorii Gérard Mourou şi Donna Strickland au primit premiul Nobel pentru metoda lor de a genera pulsuri optice ultrascurte şi de înaltă intensitate.

Cercetătorul francez Gérard Mourou este considerat un pionier în domeniul ingineriei electrice şi al laserelor. A fost director al Laboratoire d'Optique Appliquee de la ENSTA din Palaiseau şi este profesor la École Polytechnique din Palaiseau. A fost directorul fondator al Center for Ultrafast Optical Science de la Universitatea din Michigan.

Laserul de la Măgurele, cel mai puternic din lume din punct de vedere al cercetării aplicate, va fi complet operaţional în 2019, componentele fiind instalate deja.

Sursa: Mediafax

External sponsored links
Vă recomandăm să citiţi şi:
< Sfinx Ages ago, when I was beginning my adventure as a Romanian Londoner, I used to travel all the way from Seven Sisters in North East London to West Kensington to find Polish food similar to Romanian food. I wouldn't have imagined then that in a few years time I would be able to find Romanian food and wine everywhere in London.
There was a time, in the past, when it was very hard to find any trace of Romania in the UK. Romanians in general were not so easy to identify, Romanian communities quite non-existent. After seven years here, I have made Albion a second home for myself. Although I was still very young when I came here, and quite naïve when it came to knowing Romanian history and Romanian culture in any great depth, I found myself wanting to find out more about Romania, looking for my own roots and my own identity.
The story of the immigrant is always deeply emotional and melancholic. We leave the country where we were born, for different reasons, and choose to live among foreigners. But no matter where we go, and no matter for how long we stay away from our home country we carry our identity with us, we become very fond of small objects and memories that remind us of home. For each of us there is always only one home. It is where our heart is, and not necessarily where we live. After years and years of Britain, my heart still beats differently each time I land in Romania. And I always search with my eyes for something which truth to tell I don't necessarily spot when I am in Romania.
To me, Romania is a mixture of feelings, of good and bad, memories of a world I don't find anywhere else. It is the little diamonds of Romania that make me treasure it so much.( www.europe.org.uk) To me, Romania is a mixture of feelings, of good and bad, memories of a world I don't find anywhere else. It is the little diamonds of Romania that make me treasure it so much.

Romanian in Britain

Anunturi promovate