fbpx

Brexit se amana pana pe 31 octombrie

Liderii Uniunii Europene au acceptat sa ofere Marii Britanii o amanare a procesului Brexit pana pe data de 31 octombrie 2019.

Potrivit unor surse diplomatice citate de The Guardian, pe langa aceasta prelungire, liderii europeni au stabilit o evaluare a situatiei in luna iunie, pentru a determina daca este cazul ca Marea Britanie sa paraseasca Uniunea Europeana chiar pe 30 iunie, data solicitata initial de premierul britanic Theresa May.

Clauza privind posibilitatea producerii Brexit-ului in iunie a fost introdusa pentru a atenua temerile presedintelui francez Emmanuel Macron care a cerut garantii ca Marea Britanie va organiza in mod corespunzator alegerile europarlamentare din luna mai.

Unanimitatea, obtinuta cu greu

Negocierile au fost dure si a fost nevoie de numeroase clauze si asigurari pentru a se ajunge la o decizie. Amintim ca pentru ca decizia sa fie valida a fost nevoie de votul unanim al celor 27 de membri UE.

Cu cateva ore inainte, surse citate de BBC aratau ca 17 state UE se pronunta pentru amanarea Brexit pe termen lung, o tara este in favoarea acordarii unei amanari pe termen scurt, iar 3 sunt indecise.

Franta si Germania au fost pe pozitii diametral opuse in aceasta privinta, Parisul adoptand o atitudine dura in ceea ce priveste amanarea pe termen lung a procesului Brexit, in timp ce Germania a fost in favoarea unei amanari pana pe 31 decembrie.

 

Presedintele francez Emmanuel Macron a afirmat ca amanarea Brexit dincolo de 30 iunie ar putea submina Uniunea Europeana, potrivit mai multor surse diplomatice citate de The Independent.

"Macron tocmai a facut o afirmatie puternica. A spus ca orice amanare dincolo de 30 iunie ar pune in primejdie UE si nu ar trebui sa ajungem acolo", a declarat un diplomat european.

"El se afla intr-o situatie un pic schizofrenica - publicul (sau) intern ii cere sa fie dur cu Marea Britanie din motive istorice. Pe de alta parte, Franta este printre cele mai afectate state in cazul oricarui Brexit fara acord. Va dura cateva ore pana il vom da jos din copacul sau", a adaugat la acel moment diplomatul.

Atitudinea dura a Parisului privind durata amanarii Brexit nemultumeste diplomatii din unele state membre, care sustin ca pozitia Frantei genereaza si mai multe incertitudine.

"Comportamentul lor este enervant, doar pentru a arata cat de importanti si puternici sunt", a declarat un alt diplomat UE. 

BBC , ziare.com 

External sponsored links

Anunturi promovate