fbpx

ICR: Violonistul Alexandru Tomescu a concertat pe scena londoneză de la Cadogan Hall şi la Winchester Cathedral

Violonistul Alexandru Tomescu a concertat zilele trecute pe scena londoneză de la Cadogan Hall, alături de Royal Philharmonic Orchestra, condusă de dirijorul Gabriel Bebeşelea, precum şi la Winchester Cathedral, unul dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice în stil gotic din Europa, informează un comunicat transmis sâmbătă de către Institutul Cultural Român (ICR).

"Un vis împlinit: primul meu concert împreună cu Royal Philharmonic Orchestra, la Londra, dirijată de Gabriel Bebeşelea. A fost o seară magică, pur şi simplu, este imposibil de exprimat în cuvinte bucuria pe care am simţit-o cântând alături de aceşti muzicieni minunaţi. Mulţumesc din toata inima ICR şi ICR Londra, pentru că au făcut posibil acest concert pe care îl voi ţine minte toată viaţa. Vineri seară a fost un al doilea concert, în superba catedrală din Winchester, cu acelaşi program", a declarat violonistul Alexandru Tomescu, potrivit sursei citate.

Din programul concertului de pe 1 mai de la Cadogan Hall au făcut parte "Suita Nr. 2" de George Enescu şi fermecătoarea "Baladă pentru vioară şi orchestră" a lui Ciprian Porumbescu, alături de "Concertul Nr. 3 pentru vioară" al lui Saint-Saens, şi ultima simfonie a lui Mozart, "Simfonia Nr. 41". 

Două zile mai târziu, Alexandru Tomescu a concertat din nou alături de Royal Philharmonic Orchestra, la Winchester Cathedral. Concertul din celebra catedrală a fost condus, vineri seară, de dirijorul Chris Petrie, promotor neobosit al muzicii româneşti în Marea Britanie. Din programul serii au făcut parte lucrări cunoscute publicului - "Concertul pentru Vioară Nr. 3" de Saint-Saens şi "Balada pentru vioară şi orchestră" de Ciprian Porumbescu. Evenimentul a inclus, ca o notă distinctă, premiera mondială a "Simfoniei Nr. 2" sau "Simfonia Hampshire", cea mai recentă compoziţie semnată de Călin Humă, rezident al acestei regiuni britanice ce i-a inspirat lucrarea, precizează comunicatul ICR.

Cele două concerte au fost organizate de ICR Londra în parteneriat cu Royal Philharmonic Orchestra, cu sprijinul Ambasadei României în Marea Britanie şi sunt incluse în programul cultural ce marchează Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene.

Sursa: ICR, AGERPRES 

External sponsored links

Anunturi promovate