fbpx

Comunicat - Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va organiza 29 de secţii de votare la alegerile pentru Parlamentul European din 26 mai 2019

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord informează că, potrivit Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 730 din 24 aprilie 2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 327 din 25 aprilie 2019, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, vor fi organizate 29 de secţii de votare în vederea exercitării votului pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European din 26 mai 2019.


Secțiile de votare de pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor fi organizate la sediile misiunii diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României din Londra, Manchester și Edinburgh, precum şi în alte locații, conform prevederilor Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cele 29 de secţii de votare asigură, în opinia ambasadei, o acoperire judicioasă a teritoriului Marii Britanii şi au menirea de a facilita exercitarea dreptului de vot de către un număr cât mai mare de cetăţeni români aflaţi în Regatul Unit. 


Reamintim că Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a organizat la 6 martie 2019 o sesiune de consultări cu reprezentanții partidelor politice și ai asociațiilor cetățenilor români din Marea Britanie cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European din 26 mai 2019. Propunerile reținute în cadrul consultărilor au fost transmise către Ministerul Afacerilor Externe în urma evaluării fundamentate pe principii care au ținut cont de estimările privind numărul de români, de dispunerea geografică a comunității românești, de cantitatea resurselor umane, logistice şi financiare aflate la dispoziția MAE și a misiunii diplomatice și de disponibilitatea membrilor comunității românești de a sprijini procesul de creare a secțiilor de votare propuse spre înființare.
Potrivit Ordinului ministrului afacerilor externe nr. 730 din 24 aprilie 2019, lista locațiilor secțiilor de votare organizate pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este următoarea:

Nr., Locatie, Adresa sediu secție de votare


1. Londra 1 - 1 Belgrave Square, SW1X 8PH
2. Londra 2 - 344 Kensington High Street, W14 8 NS
3. Londra/Brent -  My Romania Community Newman Catholic College, Harlesden Road,Willesden, NW10 3RN
4. Londra/Stratford - Old Town Hall Stratford, 29 The Broadway London E15 4BQ
5. Londra/Harrow - Harrow Council, Civic Centre, Station Road, HA1 2XY
6. Londra/Wandsworth -  The Greek Orthodox Parish of St Nektarios, 19 Wycliffe Road, London, SW11 5QR
7. Londra/Barking - Barking Enterprise Centres, Conference Room, Ground Floor,
50. Cambridge Road, Barking, Essex, IG11 8FG
8. Londra/Slough - Langley College, Station Road, Langley, SL3 8BY
9. Plymouth - Suzanne Sparrow School, 72-74 North Road East Plymouth Devon PL4 6AL
10. Portsmouth -  St Cuthbert's Centre, Hayling Avenue, Portsmouth PO3 6GA
11. Bristol - 1 Redland Park, Bristol BS6 6SA
12. Luton - University of Bedfordshire, University Square, Luton LU1 3JU
13. Colchester -  University of Essex, Wivenhoe Park, Colchester CO4 3SQ
14. Northampton - Umbrela Fair , Racecourse Pavilion, Kettering Rd, Northampton NN1 4LG
15. Birmingham - Magnet Centre, Park Approach, Birmingham B23 7SJ
16. Peterborough - Holiday Inn Peterborough West, Thorpe Wood, Peterborough, Cambridgeshire, PE3 6SG
17. Leicester - The Brite Centre, Braunstone Ave, Leicester, LE3 1LE
18. Nottingham - Hyson Green Youth Club, Terrace Street, Nottingham, NG7 6ER
19. Liverpool - Venture Place, 13-17 Sir Thomas St, Liverpool L1 6BW
20. Manchester - 9 Cooper St, Manchester, M2 2FW
21. Doncaster - The Junction, Community Advice and Drop-In Centre, 28 Hexthorpe Road, Doncaster DN4 0BG
22. Leeds - Leeds Civic Hall, Portland Crescent Entrance, Calverley Street, Leeds West Yorkshire, LS1 1UR
23. Newcastle - Civic Centre, Council Chamber, 1st floor, Newcastle upon Tyne, NE1 8QH
24. Cardiff - Llanishen High School, Heol Hir, Llanishen, Cardiff, CF14 5YL
25. Glasgow - Renfield Centre, 260 Bath St, Glasgow, G2 4JP
26. Edinburgh - 7-9 North Saint David Street, EH2 1AW
27. Aberdeen - Aberdeen City Council, Town House, Broad Street, AB10 1FY
28. Belfast 1 - Stranmillis Embankment, Belfast, BT7 1GB
29. Insula Jersey - Caritas Welcome Centre, 17 Val Plaisant, St Helier, Jersey

Lista secţiilor de votare organizate pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum şi alte informaţii utile referitoare la condițiile exercitării votului în străinătate sunt disponibile la secțiunea dedicată alegerilor pentru Parlamentul European din 26 mai 2019 atât pe pagina de web a Ambasadei României la Londra, la https://londra.mae.ro/node/2217, cât și pe pagina de web a MAE, la http://www.mae.ro/node/48090.

External sponsored links

Anunturi promovate