fbpx

Preşedintele Klaus Iohannis cere demiterea IMEDIATA a miniştrilor Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu (video)

Preşedintele Klaus Iohannis cere demiterea de urgenţă a miniştrilor de Externe - Teodor Meleşcanu şi de Interne - Carmen Dan pentru modul defectuos în care au fost organizate alegerile în ţară şi străinătate.

"După atâtea probleme, este evident că trebuie să existe şi urmări politice. Cei care nu au organizat corespunzător sau au organizat intenţionat prost trebuie să plătească cu funcţia. Atenţie, vorbesc de urmarea politică. Că ulterior se găsesc şi alte probleme este o chestiune pe care o vom discuta după ce există prima analiză. Aşadar, fiindcă nu au ştiut să îşi dea demisia de onoare, solicit demiterea imediată a ministrului de externe şi cel de Interne. Imediat însemnând imediat", a declarat Klaus Iohannis.


"Nu trebuie să trecem cu vederea problemele grave care au apărut în timpul votării. Probleme grave în organizarea acestor două tururi de scrutin, am avut referendum şi europarlamentare. Am avut probleme şi în ţară. Foarte mulţi români s-au arătat revoltaţi. Unii au reclamat că au fost puţine ştampile, alţii că au fost puţine cabine. Se vede că întreaga organizare a fost gâdită penru inhibarea votului, nu pentru încurajarea votului. E ce am spus că PSD se pregăteşte să boicoteze refrendumul. Dar probleme au fost la secţii de votare din străinătate. Am văzut cu toţii imaginile cu mii de români stând la cozile interminabile. Oameni care au mers dimineaţa la vot şi au ajuns să voteze seara, alţii care nu au apucat să voteze. Problemele trebuie rezolvate urgent pentru că vine următorul tur de scrutin", a mai declarat Klaus Iohannis.


Preşedintele spune că tocmai pentru a găsi soluţii urgente a decis să organizeze o comisie mixtă.

"Şi pentru că nu am încredere de guvern, voi înfiinţa o comisie mixtă care începe să lucreze. Voi invita pe toţi cei cu atribuţii. Rolul este să vină cu soluţii penyru autorităţile care vin cu reglementări, AEP, Guvern", a spus Iohannis.

 

External sponsored links

Anunturi promovate