fbpx

Românul care a produs un accident mortal în Anglia, cu permisul suspendat, condamnat la închisoare

Robert Turcu, un român de 20 de ani, a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare, cu executare, după ce a provocat un accident de circulaţie mortal în octombrie, anul trecut, în Anglia, într-un moment în care avea permisul de conducere suspendat.

Robert îşi pierduse dreptul de a conduce o maşină în septembrie anul trecut, după ce a fost prins de poliţişti conducând şi vorbind la telefonul mobil în acelaşi timp.


În urma accidentului produs în Anglia şi-a pierdut viaţa cel mai bun prieten al şoferului român

Totuşi, conform BBC Online, acest lucru nu l-a împiedicat pe tânăr să ia BMW-ul unchiului său şi să meargă la un club de noapte alături de Andrei Zaharia şi Alexandra Chelaru, doi dintre prietenii săi.

Mai mult, Robert a şi consumat băuturi alcoolice în club, iar apoi a plecat împreună cu cei doi prieteni spre casă.

La un moment dat, Robert chiar a vrut să-i impresioneze pe cei doi şi a început să facă manevre periculoase conducând cu o viteză mult peste limita admisă.

Din păcate, excesul de imprudenţă l-a făcut pe Robert să piardă controlul maşinii, iar autoturismul a lovit în plin un copac aflat pe marginea drumului. Speriat de fapta comisă, tânărul a fugit de la locul accidentului. Maşina grav lovită a fost observată de un alt şofer care a solicitat intervenţia de urgenţă a unui echipaj medical.
Românul care a produs accidentul mortal din Anglia, condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare

Pentru Andrei Zaharia, prietenul lui Robert, nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat mort.

Alexandra a supravieţuit, dar a fost transportată la spital în stare gravă, cu dublă fractură la picior.

Robert s-a predat poliţiei abia după două ore. Chiar şi atunci avea o alcoolemie mult peste limită.

La aproape opt luni de la tragedie, Robert a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu executare.

External sponsored links

Anunturi promovate