fbpx

Poștaș din Vaslui, bătut zdravăn de un român stabilit în Anglia!

Un poștaș din Vaslui a mâncat o bătaie zdravănă de la un român stabilit în Anglia, pentru că, spune el, este și consilier PSD. Agresiunea s-a produs cu aproape o lună în urmă, dar victima așteaptă certificatul medic-legal pentru a face plângere împotriva agresorului. Totul ar fi plecat de la un conflict mai vechi cu tatăl bărbatului din diaspora, care a jurat apoi răzbunare. Atât de tare l-ar fi lovit acesta, încât și-a pus mâna în ghips, spunându-le medicilor că s-a lovit când tăia cu flexul.

Poștașul ar fi fost bătut de tânărul stabilit în Anglia în comuna Bălteni, Vaslui. Poștașul se certase în primăvară cu tatăl agresorului, relatează vremeanoua.ro.

Mi-a spus tatăl băiatului că suntem niste rahați la PSD, că luăm banii degeaba de la primărie, m-a jignit în fel și chip. I-am spus să se ducă să-și vadă de treabă. Când a venit fiul său, de la Londra, acesta a promis că se va răzbuna, așa că a venit în locația unde mă aflam și m-a lovit violent, de am stat o săptămână în spital”, a declarat poștașul.

După ce l-ar fi lovit violent în față pe poștaș, agresorul s-a internat în spital cu mâna fracturată spunându-le medicilor că s-a lovit în timp ce lucra cu flexul! Agresiunea ar fi avut loc pe 19 august. Poștașul era la cârciumă cu câtiva localnici.

Era nervos, venise să-mi dea mie o corecție. Eu nu i-am întins mâna, i-am spus să se ducă în treaba lui, că nu vorbesc cu el. M-a înjurat si m-a făcut în tot felul și a ieșit afară. Când să plec, la ieșire, mă aștepta (…) Mi-a dat o lovitură, de am căzut la pământ. A strigat: „Uăi c…le, eu bat 10 de-al de tine. Te pui cu mine, rahat cu ochi?”, după care s-a urcat în mașină și a plecat. Oamenii m-au ridicat de jos, a venit și dl. primar, de m-a dus la spital, îmi curgea sânge din gură”, a dat detalii poștașul.

Varianta lui este confirmată și de edilul comunei, Relu Brașoveanu. „După ce am auzit că acel băiat l-a lovit la barul din centru, am mers și l-am dus personal la spital, îi curgea sânge din gură. Credeam că are maxilarul fracturat, avea dureri mari. La noi, nu prea se întâmplă lucruri din astea, însă a venit acest băiat din diaspora, să-i aplice o corecție poștașului. Știu că acel tânăr, după ce l-a lovit pe poștas, s-a internat și el o săptămână în spital, probabil și-a fracturat mâna când l-a lovit pe consilierul PSD, atât de puternică a fost lovitura”, a declarat primarul.

Nu avem nicio plângere depusă la postul de politie. Probabil că persoana vătămată va depune o plângere în termenul legal”, a declarat Bogdan Gheorghită, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Neculai Savin, poștasul, spune că va primi documentele de la spital, în această săptămână, plus certificatul medico-legal, după care îi va face plângere agresorului.

External sponsored links

Anunturi promovate