fbpx

CCR a validat rezultatul alegerilor. Klaus Iohannis va fi primul pe listă în al doilea tur, Viorica Dăncilă pe locul doi

Al doilea tur de scrutin are loc pe 24 noiembrie în ţară şi între 22 şi 24 noiembrie în străinătate şi va fi între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă.

Curtea Constituţională a validat, vineri, rezultatul primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Totodată, instituţia a stabilit ordinea candidaţilor pentru cel de-al doilea tur, care va avea loc pe 24 noiembrie, Klaus Iohannis fiind pe primul loc, urmat de Viorica Dăncilă.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a hotărât: confirmă şi validează rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din primul tur de scrutin de la data de 10 noiembrie 2019, după cum urmează:

- numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente: 18.286.865;

- numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne: 9.359.673;

- numărul total al voturilor valabil exprimate: 9.216.515;

- numărul total al voturilor nule: 142.961;

Curtea Constituţională a stabilit, de ase­menea, ca prezidenţiabilul PNL Kla­us Iohannis să fie primul pe lista celui de-al doilea tur de scrutin, urmat de prezidenţiabilul PSD Viorica Dăncilă.

Vineri, de la ora 00.00, a început cam­pania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi se va în­cheia pe data de 23 noiembrie, ora 7.00“, a a­nun­ţat Autoritatea Electorală Per­ma­nen­tă (AEP).

Al doilea tur de scrutin are loc pe 24 noiembrie în ţară şi între 22 şi 24 noiembrie în străinătate şi va fi între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă. Potrivit rezultatelor finale prezentate joi de Biroul Electoral Central (BEC), Kla­us Iohannis a obţinut, în primul tur al alegerilor, 37,82%, Viorica Dăncilă a avut 22,26%, iar Dan Barna - 15,02%.

External sponsored links

Anunturi promovate