fbpx

Marea Britanie lansează o monedă comemorativă pentru a marca Brexitul

O monedă comemorativă care marchează ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost prezentată de ministrul Finanțelor din Marea Britanie, Sajid Javid.

Pe moneda de 50 de pence este inscripționat următorul mesaj: „Pace, prosperitate și prietenie cu toate națiunile”, precum și data de 31 ianuarie.

Aproximativ 3 milioane de astfel de monede vor intra în circulație începând de vineri, urmând ca alte 7 milioane să intre pe piață mai târziu în acest an. În luna octombrie, Trezoreria a confirmat pentru CNN faptul că Monetăria Regală a Regatului Unit a încetat să mai facă un lot de monede comemorative, care aveau inscripționată data de 31 octombrie 2019 – data prevăzută pentru ieșirea Regatului Unit,amânată ulterior pentru 31 ianuarie.

”Retragerea din Uniunea Europeană este un punct de cotitură în istoria noastră şi această monedă marchează începutul acestui nou capitol”, a declarat ministrul britanic de finanţe Sajid Javid. Ministerul britanic de Finanţe stabilise iniţial ca noua monedă de 50 de pence să fie inscripţionată cu 29 martie 2019, data iniţială la care fusese prevăzut Brexitul înainte ca disputele dintre susţinătorii şi adversarii ieşirii din UE să conducă la amânarea acestuia.

Decizia ministerului a fost apoi ca moneda să fie inscripţionată cu 31 octombrie 2019, noua dată a Brexitului, iar circa un milion de monede erau deja realizate până la acea dată. Dar aceleaşi dispute au condus la încă o amânare a ieşirii din UE, astfel că acele monede au fost topite. În final victoria taberei conservatoare pro-Brexit a premierului Boris Johnson la alegerile anticipate din decembrie nu a mai permis nicio altă amânare, astfel că pe 31 ianuarie la ora 23:00 GMT Regatul Unit părăseşte blocul comunitar.

External sponsored links

Anunturi promovate