fbpx

Mesajul ambasadorului României la Londra în context BREXIT - VIDEO

Ambasadorul României în Marea Britanie, Dan Mihalache, a transmis un mesaj românilor care trăiesc în Marea Britanie, în contextul în care vineri a fost ultima zi a Regatului Unit în Uniunea Europeană.

”Condiţiile de şedere pentru cetăţenii români rămân neschimbate pentru toţi cei care vor să trăiască, să muncească în Marea Britanie”, a declarat ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, într-un mesaj transmis vineri.

"Nu există motive de îngrijorare în ceea ce priveşte dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români în Marea Britanie şi după 31 ianuarie se va putea intra în Marea Britanie pe baza cărţii de indentitate sau a paşaportului fără niciun fel de de condiţionalitaţi legate de viză,. Veţi putea călători în această ţară în continuare.", a declarat Dan Mihalache.

El a mai precizat ca toti cetatentii romani care vor sa munceasca sau sa traiasca in Regatul Unit vor putea venii pana la data de 31 decembrie 2020 "sub condiţia de a se înregistra pentru statutul de pre-rezident sau rezident până la data de 30 iunie 2021.

"Subliniez faptul că este important ca în această perioadă de tranziţie cei care vor să se stabilească aici, să-şi dobândească acest statut de pre-rezident şi au o vechime mai mică de 5 ani, sau pentru cei care doresc să vină în continuare, şi statutul de rezident pentru cei care au o vechime mai mare de 5 ani. După această perioadă de tranziţie, modul de stabilire în Regatul Unit urmează să fie reglementat printr-o legislaţie specială.", a declarat Dan Mihalache.

Vineri a fost ultima zi în care Marea Britanie a avut calitatea de membru al Uniunii Europene, la trei ani şi jumătate de când cetăţenii britanici au decis, prin intermediul unui referendum, ca ţara lor să iasă din Blocul comunitar.

Va urma o perioadă de tranziţie, până pe 31 decembrie 2020, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene.

VIDEO - Agerpres

External sponsored links

Anunturi promovate