fbpx

Marea Britanie vrea să-i „uite” pe teroriști după gratii. „Puțini pot fi deradicalizați”

Premierul britanic Boris Johnson susține că „foarte puțini” islamiști pot fi reabilitați cu succes și spune că este timpul să se pună accent pe „privarea de libertate” a acestora pentru a proteja cetățenii. În acest sens, prim-ministrul britanic dorește să pună capăt eliberării automate înainte de termen pentru cei condamnați pentru infracțiuni legate de terorism, infractorii violenți sau cei vinovați de agresiuni sexuale.

Boris Johnson a declarat că administrația sa va lua măsuri dacă acestea sunt în concordanță cu legea fundamentală, chiar „în ciuda Legii drepturilor omului” din 1998 și chiar dacă există posibilitatea ca cei aflați în închisoare să facă apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

După declarațiile tranșante ale premierului, secretarul Justiției, Robert Buckland, a anunțat concret planurile guvernului: o nouă legislație care să oprească eliberarea din închisoare a extremiștilor care nu și-au executat complet pedeapsa, dacă aceștia nu au fost evaluați și avizați de comisia care se ocupă de eliberări. De asemenea, condamnații ar putea deveni eligibili pentru eliberare după ce și-au ispășit două treimi din pedeapsă, nu o jumătate, ca până acum.

Noua legislație va fi introdusă în această săptămână. Ceva mai târziu, dar tot în cursul acestui an, guvernul intenționează să propună un întreg pachet legislativ, care să se refere inclusiv la organizarea și funcționarea comisiilor de eliberare. Mai mult, se discută dacă indivizii condamnați pentru cele mai grave infracțiuni de terorism „ar trebui să fie eliberați vreodată sau dacă ar trebui să existe condiții permanente puse la eliberarea lor”.

Această schimbarea uriașă de abordare vine după ce Sudesh Amman, în tânăr de 20 de ani din Harrow, a înjunghiat două persoane pe strada Streatham înainte de a fi împușcat mortal. Agresorul fusese eliberat cu câteva zile înainte după executarea a jumătate din pedeapsa de trei ani și patru luni pe care o primise pentru infracțiuni de terorism. Nu este primul caz de acest fel. Atacul din noiembrie de pe London Bridge a fost comis tot de un terorist aflat în proces de deradicalizare.

Planurile guvernului Boris Johnson se vor lovi foarte probabil de rezistența ONG-urilor care apără drepturile omului. Mai mult, dată fiind dorința lui Boris Johnson de a aplica aceste măsuri inclusiv celor aflați acum în închisori, e sigur că avocații deținuților vor ataca prin toate mijloacele legea, dat fiind caracterul ei retroactiv.

External sponsored links

Anunturi promovate