fbpx

Români condamnați la închisoare în Marea Britanie după ce au dezvoltat o rețea de falsificare a biletelor de tren

Trei români și un străin sunt acuzați că au produs un prejudiciu de opt milioane de lire sterline, după ce au pus la punct un sistem prin care falsificau biletele de tren.

Poliția Metropolitană a anunțat că cei trei români sunt Ștefan Covrig, Sorin Covrig și Ciprian Buda. Alături de ei, ancheta se referă și la Manuel Da Costa Silva.

Primii doi se ocupau cu falsificarea biletelor de tren pe rutele metropolitane care aveau ca punct terminus, Londra, în timp ce ultimii doi se ocupau cu vânzarea propriu zisă. Rețeaua este acuzată că tipărea bilete contrafăcute care conțineau datele abonamentelor săptămânale pentru călătorii în capitala britanică. Activitatea rețelei de falsificatori lor a prejudiciat companiile feroviare londoneze cu aproximativ opt milioane de lire sterline, în cei trei ani de funcționare, între 2016 și 2019.

Polițiștii au descoperit că tichetele erau contrafăcute în așa fel încât arătau că ar fi fost emise în stația Stratford. Poliția a găsit într-o casă din Brentford aproape 60.000 de tichete goale, care, dacă ar fi fost încărcate, ar fi putut costa până la 20 de milioane de lire sterline, având în vedere că un abonament pe o săptămână pentru zonele 1-6 din Londra costă 66 de lire sterline. Când poliția a descins în locuințele lui Ștefan Covrig, de 35 de ani, fratelui său Sorin, în vârstă de 23 de ani, și asociatului lor Ciprian Buda, în vârstă de 42 de ani, au descoperit cititoare de carduri, computere și imprimante cu care au imprimat bilete la scară industrială.

În urma procesului care a urmat, Ștefan Covrig și Da Costa au primit câte șapte ani și jumătate de închisoare, în timp ce Sorin Covrig și Ciprian Buda au luat câte patru ani și jumătate. Totodată, judecătorii au dispus confiscarea unor case în valoare de 300.000 de lire sterline, cumpărate de Covrig în România, precum și mai multe mașini scumpe folosite de Da Silva.

External sponsored links

Anunturi promovate