fbpx

Încă două spitale provizorii pentru tratarea celor infectați cu noul coronavirus în Marea Britanie

Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Regatul Unit a anunţat vineri că se vor construi încă două spitale provizorii pentru pacienţii cu coronavirus.

Prima unitate medicală de acest tip urmează să se deschidă oficial vineri, la Londra.

Britanicii se aşteaptă ca epidemia de COVID-19 să ajungă în curând la un maxim. Până acum, în Regatul Unit s-au înregistrat aproape 3000 de decese din totalul de peste 50.000 la nivel mondial.

NHS a comunicat că un spital cu 1000 de paturi va fi amplasat la Bristol, în sud-vestul Angliei, iar unul cu 500 de locuri într-un centru de conferinţe din Harrogate, în nordul ţării.

Conform planificării autorităţii sanitare, în următoarele săptămâni se vor deschide în Regatul Unit cinci spitale de campanie. Primul dintre acestea, Nightingale, din estul Londrei a fost amenajat în doar două săptămâni, într-un centru de conferinţe, şi va primi primii pacienţi începând de săptămâna viitoare. Spitalul a fost denumit după Florence Nightingale, pionieră a asistenţei medicale, care a îngrijit militari britanici în timpul războiului din Crimeea. Alte două unităţi temporare, la Manchester şi Birmingham, vor asigura în total o capacitate de 3000 de paturi.

External sponsored links

Anunturi promovate