Evenimentele acestei saptamani

Noi detalii in cazul bandei de romani care au prejudiciat cu 20 de milioane de euro transportul public din Marea Britanie

  • 10/06/2019

Pagubă de aproape 20 de milioane de euro pentru reţeaua de transport britanică, făcută de un grup de români! Infractorii falsificau cartele de călătorie pentru tren şi metrou. Prejudiciul creat reprezintă 25% din totalul pierderilor suferite anual de compania de transport. 17 membri ai reţelei au fost arestaţi în Anglia, iar liderul grupării a fost depistat în Constanţa.

Un an întreg au fost filaţi românii care falsificau abonamente de transport în Londra. Au reuşit să dezvolte un program prin care copiau datele electronice de pe cartele, pe care le rescriau apoi pe carduri false şi le multiplicau. O schemă în care au atras şi complici străini.


Românii vindeau un abonament fals pentru transport cu 200 de lire, faţă de 370 de lire, cât costă cel original.

Diferenţa de cost era semnificativă, motiv pentru care a existat o atracţie şi reprezintă o piaţă foarte largă de desfacere. În principal, biletele erau adresate comunităţilor de migranţi. Erau distribuite în zone aglomerate.

În doar doi ani, de când românii au înfiinţat gruparea, pierderile totale înregistrate de autoritățile de transport britanice au fost de aproape 20 de milioane de euro. 

Pe parcursul anchetei, procurorii DIICOT şi ofiţerii de la crimă organizată şi-au dat seama că membrii acstei reţele vindeau cartele falsificate de aproximativ 10 milioane de euro anual. Asta înseamnă 25% din prejudiciul pe care îl înregistra compania de transport britanică în fiecare an.

Românii au investit cei mai mulţi bani în imobiliare.

Şeful grupării şi-a cumpărat trei vile în Bacău, două apartamente într-un complex de lux de la malul mării, a căror valoare se ridică la aproximativ 150 de mii de euro, şi trei maşini de lux care costă în jur de 70 de mii de euro fiecare.

Liderul grupării a fost ridicat ieri de la unul dintre apartamentele din Mamaia şi audiat.

În Marea Britanie, continuă cercetările. Autorităţile se tem că reţeaua dezvoltată de români este, de fapt, mai mare. 

 

 

Anunturi promovate