fbpx

Trei romani din Vrancea condamnati pentru ca au ţinut în sclavie zeci de români în Londra

Trei frați din Vrancea acuzați că au ținut în sclavie zeci de români la Londra, în Marea Britanie și i-au exploatat prin muncă au fost condamnați. 

Indivizii, care au obținut câștiguri de peste 1,2 milioane de lire de pe urma victimelor, au primit pedepse ce însumează 28 de ani de închisoare.

Valentin Lupu, 25 de ani, și frații săi Grigore (39 de ani) și Alexandru (43 de ani) au fost judecați de un tribunal din Londra. Cei trei au fost găsiți vinovați de sclavie modernă.

Între iulie 2015 și octombrie 2018, frații Lupu au colaborat cu alți indivizi pentru a aduce muncitori din România în Marea Britanie și a-i exploata, punându-i la lucru în construcții.

Conform ziarului My London News, ei și-au păcălit victimele, promițându-le câștiguri de 500 de lire pe lună. Când i-au adus pe oameni în Marea Britanie, le-au luat actele de identitate și i-au forțat să locuiască în locuințe supraaglomerate din Londra, în condiții extrem de precare. 

Folosindu-se de acte false, frații Lupu își puneau la muncă victimele în domeniul construcțiilor. Erau foarte violenți și aveau control total asupra veniturilor celor pe care îi țineau în sclavie. De pe urma oamenilor au câștigat astfel peste 1,2 milioane de lire sterline.

33 de oameni au fost găsiți în sclavie, ținuți în 3 locuințe din Londra: 24 de bărbați, 4 femei și 5 copii). Sclavii au fost eliberați într-un raid al poliției britanice, în octombrie 2018. Tot atunci, poliția română a făcut percheziții în Vrancea. Cei trei frați interlopi au fost prinși.

În urma procesului, Valentin Lupu și Grigore Lupu au primit fiecare o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Fratele lor, Alexandru Lupu a primit o sentință de 8 ani de închisoare.

 

External sponsored links

Anunturi promovate