fbpx

O instanţă din Scoţia a decis că suspendarea Parlamentului britanic este ILEGALĂ!

Decizia prim-ministrului britanic Boris Johnson de a suspenda Parlamentul este ilegală, conform unei hotărâri emise de Înalta Curte Civilă din Scoţia.

Trei judecători ai Curţii de sesiune, instanţa civilă supremă a Scoţiei, au decis miercuri că suspendarea Parlamentului britanic este ilegală, în urma unei sesizări făcute de un grup de politicieni din opoziţie.

Decizia de miercuri contrazice o decizie emisă săptămâna trecută, conform căreia suspendarea Parlamentului de către prim-ministrul Boris Johnson nu încalcă legea.

Decizia Curţii nu va afecta în mod imediat suspendarea Parlamentului britanic.

Suspendarea Parlamentului ar putea fi anulată doar printr-o hotărâre de anulare emisă de Curte. Decizia va fi judecată şi de către Curtea Supremă din Londra în sesiunea de marţi.

Judecătorii Curţii de sesiune au stabilit în mod unanim că decizia lui Boris Johnson a avut ca scop blocarea injustă a Parlamentului.

Curtea va emite un Ordin care declară decizia de prorogare ilegală şi fără efect”, au transmis judecătorii.

Înalta Curte de Justiţie din Londra a respins vineri contestaţia depusă faţă de decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului înainte de Brexit, precizând însă că un apel poate fi deschis la Curtea Supremă.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

External sponsored links

Anunturi promovate