fbpx

Un român și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au soluționat în primă instanță dosarul unor tineri (un bărbat și o femeie) trimiși în judecată de procurorii DIICOT Constanța! Tânărul este suspectat de trafic de droguri de mare risc, iar femeia este acuzată de săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul ar fi cunoscut ca fiind implicat în activitatea infracțională de trafic de droguri de mare risc pe raza județelor Timișoara și Satu Mare, unde vinde angro cantități semnificative de droguri, iar în prezent, pe raza județului Constanța, mai exact în zona festivalului Sunwaves ce se află în desfășurare în stațiunea Mamaia.

În fața magistraților, inculpatul, deşi în cursul urmăririi penale şi-a exercitat dreptul de a nu face nicio declaraţie, în faţa instanţei de judecată a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, recunoscând fapta. În privința inculpatei, magistrații susțin că este educatoare în Regatul Unit al Marii Britanii, nu posedă antecedente penale, iar pe parcursul procesului penale a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, recunoscând şi regretând fapta.

Povestea detaliată

Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Constanţa.

În cauză s-a dispus trimiterea în judecată a două persoane, un bărbat și o femeie.

Bărbatul este suspectat de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, iar femeia este suspectată pentru pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000.

În sarcina inculpatului s-a reţinut prin actul de sesizare a instanţei că la data de 29.04.2023 a deținut, în vederea punerii în circulație, cantitățile de:

  • 16,41 grame substanţă activă 4-Chloromethcathinone (Clephedrone,4-CMC); 741,40 grame substanţă activă 3-Chloromethcathinone (3-CMC); 974,13 grame substanţă activă 4-Chloromethcathinone (Clephedrone,4-CMC); 719,52 grame substanţă activă Ketamină; 9,37 grame substanţă activă 3,4-ethylenedioxymethamphetamine (MDMA), toate fiind descoperite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de organele de poliție la imobilul situat în stațiunea Mamaia, județul Constanța.

În sarcina inculpatei s-a reţinut că la aceeaşi dată a deținut în vederea consumului propriu cantitatea de 0,45 g substanță pulverulentă care conținea ca substanță activă cocaină, descoperită de organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la adresa de mai sus.

Droguri la festival

Anchetatorii au stabilit că bărbatul ar fi cunoscut ca fiind implicat în activitatea infracțională de trafic de droguri de mare risc pe raza județelor Timișoara și Satu Mare, unde vinde angro cantități semnificative de droguri, iar în prezent, pe raza județului Constanța, mai exact în zona festivalului Sunwaves ce se află în desfășurare în stațiunea Mamia.

Droguri prin curierat

Acesta ar procura drogurile din străinătate, unde merge lunar pentru a le cumpăra și intră în posesia lor după ce ajung în țara noastră prin intermediul firmelor de curierat, după cum se arată în documentele anchetatorilor.

Procedura recunoașterii

Tot potrivit oamenilor legii, inculpatul nu posedă antecedente penale, şi, deşi în cursul urmăririi penale şi-a exercitat dreptul de a nu face nicio declaraţie, în faţa instanţei de judecată a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, recunoscând fapta.

În privința inculpatei, magistrații susțin că este educatoare în Regatul Unit al Marii Britanii, nu posedă antecedente penale, iar pe parcursul procesului penale a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, recunoscând şi regretând fapta.

Cu executare pentru el, cu suspendare pentru ea

Recent, Tribunalul Constanța a decis condamnarea bărbatului la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

De asemenea, judecătorii din Constanța au stabilit inculpatei pedeapsa închisorii de 6 luni cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Tribunalul Constanța a confiscat în cauză un autoturism marca Ford, model Mustang, un telefonul mobil marca Iphone 14 Pro Max, 9.000 lei și 9.000 de euro.

Decizia Tribunalului Constanța nu este una definitivă!

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

External sponsored links

Anunturi promovate