fbpx

Earthdance…

Trag adanc aer in piept ,expir…punctele de rigoare si sa incep...

O prima faza:asociez doua cuvinte-om si gandire.Ce e gandirea?( din sursa : WIKIPEDIA): ’’ facultate superioara a creierului omenesc, care reflecta in mod generalizat realitatea obiectiva prin notiuni, judecaţi, teorii, etc”: „ idee, gând, cuget, meditare, refleţie” (DEX ediţia 1998). Fenomenul de biocomunicaţie reprezinta transferul de informaţie biologica si constituie o dovada a existentei câmpurilor energetice si a interacţiunii lor. Acest fenomen s-a pus in evidenţa prin numeroase experimentari riguros controlate; nu s-a putut cuantifica, masura, determina pe cale teoretica, explica şi nu s-au găsit corelaţii fizice (care evident -exista).
Observaţiile facute experimental demonstreaza posibilitaţi de comunicare la nivelul întregii lumi vii prin intermediul unui câmp energetic emis de organism. S-a demonstrat prin numeroase experimentări că există o comunicare conştientă şi alta inconştientă, ambele presupun existenţa unui mesaj, a unei informaţii, în virtutea căreia individul întreprinde acţiuni adecvate scopurilor sale. Prin transmiterea unei informaţii către receptor elaborată în creierul emiţătorului, s-a folosit un suport energetic, un vehicul şi anume un câmp energetic codificat ce va fi decodificat de către creierul receptor.’’...aceasta ar fi definitia editata de enciclopedia libera,la care avem acces fiecare din noi.Ok.Trecem mai departe,draga cititor-ma aflu tot in universal gandurilor si vreau sa despic firul in patru –nu degeaba,as vrea sa se inteleaga f.bine ideea-atat.

Am sa refuz sa spun ceva de genul:’’gandire corecta’’ (aici se pot face interpretari diverse) asa ca am sa spun ,de ex,ca absorbim zilnic sugestiile celor cu care intram in contact, pe care apoi le punem in practica(o parte din noi fac asta..gresesc daca afirm acest lucru? ) Incepand de la haine,mancare prefata,etc. –o parte din ele sunt rezultatul sugestiilor facute constient sau inconstient de unii…de altii..Ma intreb acum ,normal,cat timp(cate min.ore../zi) gandim noi insine? Si ajung normal,sa aduc in discutie acele automatisme zilnice-mai exact: sa spun ca in zilele cand programul fiecaruia dintre noi este diferit de cel normal(sevici,etc,etc. ) ,acea ‘’cheltuiala’’ energetica pentru ''adaptare'' este foarte mare, ceea ce duce la o stare de oboseala accentuata (lucruri demonstrate pe cap.exp./psih.etc)
Mai departe,am sa amintesc de faptul ca eu cred in existenta unor grupuri de oameni care concept programe speciale,bine puse la punct ,pentru a influenta mase intregi de oameni.Continui cu aceasta idee- ca fiecare trebuie sa gandeasca pentru sine,sa ‘’culega’’,sa ‘’adapteze’’,sa ‘’filtreze’’ o anumita informatie pe care o primeste.Veti intelege pe parcurs ce veti citi de ce am dorit sa fac acest gen de precizare.Continui - si inchei capitolul gandire pentru a trece la subiectul central.Asadar,cum e gandirea?e simbolica, instinctiva, impulsiva si obisnuita/iar tot ce se exprima in cuvinte apartine gandirii de tip simbolic, instinctele sunt mai puternice decat simbolurile,e gresit spus?..iar . gandurile cu privire la corpul uman, la hrana, bautura etc. sunt create de puterea obisnuintei(normal sa fie asa).Intrebare: poate fi gandirea simbolica mai usor de stapanit,sa zic, decat cea instinctiva sau intuitiva?raspunsul meu e afirmativ :)

Vreau sa ajung la urmatoarea intrebare: ce se intampla in momentul in care gandurile ajung sa schimbe ceva?(am vb ceva mai devreme de influente +mai sunt multe,multe aspecte..) .
Am vizionat de curand un dvd,apoi am inceput sa ma documentez –pe larg despre acest subiect(cu multa rabdare,mentionez acest lucru).Am sa aduc in discutie un nume -profesor –doctor Masaru Emoto(om de stiinta japonez/ doctoratul in Medicina Alternativa l-a obţinut la Open International University/pe langa aceasta, este absolvent al departamentului de stiinte umaniste de la Yokohama Municipal University, specializarea Relatii Internationale) -asa ca incet,am sa dezvolt anumite idei cu care rezonez eu,personal..(mentionez-nu fac parte din nici o secta,nu fac reclama gratuita nimanui!!! etc,etc. )

Intrebare: constiinta umana poate schimba structura materiei ?v-ati intrebat acest lucru? eu,personal,cred asta :)Constiinta omului se mai numeste si "glasul lui Dumnezeu in om" (nu am spus eu acest lucru) , dar cred ca e o parte a sufletului nostru-subiect deschis :)

Am sa incep cu ‘’Viata secreta a apei’’autor Masaru Emoto(pe care o citesc acum) si am sa exemplific prin citate din carte/ex: -’’de la sosirea ei pe pamant si pe parcursul vastei calatorii pana la revarsarea ei in ocean, apa pastreaza toate cunostinţele, toate experienţele prin care a trecut.. apa isi poarta propria istorie cu sine, in acelasi fel in care noi, oamenii, ne purtam propriul trecut. Si nu numai atat: apa are secretele ei.
Apa are o memorie proprie, în care ne sunt pastrate gandurile . Cu toţii suntem apa(noi suntem 70% apa-se stie acest lucru), ’
Viaţa este un dar. Ea nu înseamna doar fericire, ci şi nefericire. Nefericirea este cararea ce duce la fericire. Fericirea şi nefericirea sunt asemenea valurilor care se inalta şi coboara din nou: daca nu ar cobori, apa nu s-ar putea înălţa, nici n-ar putea curge. Atâta vreme cât căutăm fericirea în afară, e puţin probabil să găsim vreodată adevărata fericire. Căutând fericirea, ne căutăm, de fapt, pe noi înşine. O putem căuta pe tărâmuri îndepărtate, dar o vom găsi, în cele din urmă, doar în propria palmă. O inimă plină de iubire şi recunoştinţă este calea spre fericire.
Calea ce m-a purtat la cristalele de apa(la acest subiect ajung imediat) a izvorât din dorinţa mea de a vindeca pentru că am realizat că puterea de a vindeca este însăşi puterea vieţii. Am învăţat de la aceste cristale că dacă eşti sincer cu tine şi cauţi să fii şi să faci ceea ce doreşti cu adevărat, viaţa îşi va relua cursul firesc.. '' (autorul) . ( O paranteza deschid acum sa explic ,pe scurt,un anumit aspect: cercetarile lui Masaru Emoto s-au materializat prin imortalizarea structurii apei in momentul inghetarii /vezi film. )

Mentionez,fiecare avem punctele noastre de vedere asupra anumitor lucruri.Nu vreau sa impun etc.ceva..cuiva..etc (nu vreau comentarii de acest gen-nu e cazul!)Vreau doar sa va vorbesc despre ceea ce am citit in ultima perioada,ce punct de vedere am eu(poate si o parte din voi ati citit despre acest subiect,sunteti bine informati si aveti o parere personala si la obiect).Punct :)

Sunteti de acord ca imaginatia poate naste orice?ca poate face orice,dar multi din n..motive nu o fac?...3% este procentul de imaginatie ( dovedit de cercetatorii in domeniu) -concluzie: o lipsa mare pana la 100% si normal,avem multe de invatat la acest capitol.De ce ne limitam imaginatia?am raspunde ca intrevine si ratiunea pe langa faptul ca.. poate inca nu avem ‘’acces’’ la anumite coduri( iar un domeniu ca parapsihologia ne ofera anumite amanunte despre acest subiect ) .Ne ascundem de partea cea mai frumoasa ,spun eu (o recunoastem multi din noi),de suflet-pt ca de acolo,da,din suflet pornesc toate lucrurile.Asa cum am urmarit eu ( in varianta dvd-Conferinta pe care Masaru Emoto insusi a sustinut- o in Romania, ilustrand prin imagini,discutii pe larg asupra experientelor sale despre acest’’Message from the Water’’/cristalele de apa-) sa spunem acum .. simplu..imagine..cu John Lennon..si revenim…

 

Am ajuns la muzica..normal..cum se putea altfel?Am ascultat o piesa –una din cele mai frumoase piese care exista in lumea asta mare,mare..Nu reusesc, (o parte din voi stiti acest aspect )sa exprim in cuvinte tot ceea ce simt la un moment dat-atunci cand ascult muzica ..v-am vb si in blog.ul trecut de acel ‘’feel’’pe care il scriu la finalul anumitor filmulete..iar in comenatarii .am folosit cuvinte gen:vibrez,rezonez din toata fiinta mea…Vreau sa si dezvolt putin acest subiect: sa incep cam asa:avem,fiecare din noi,un dor de frumusete-de ce ar fi gresit spus asa?dor de frumusete-pur si simplu-un dor,care pentru mine e continuat cu o sete care imi umple sufletul,o capacitate ce poate ajunge in anumite faze,la extaz(o forma ),ceva gen transa,spune-i tu,cititorule,asa cum vrei tu.As vrea sa ma urmaresti,nu sa ma intelegi gresit.Atat.Ceea ce vreau sa explic ,in primul rand,e acea stare interioara ,acel dor,acea sete care este pentru mine si o puternica motivatie .Da- o motivatie!Fiecare din noi are o imaginatie mai mult sau mai putin bogata,un mod de a surprinde acea ‘’sensibilitate’’ a lucrurilor subtile,un fior care vibreaza si care,in cazul meu,il las sa ‘’calatoreasca’’dupa pofta-i (ma indeamna si ma cheama -cam acestea sunt cuvintele potrivite) .
Ne surprindem in anumite ipostaze,in care chiar –sa spun-un obiect de arta (de ex .din indepartata Asie) (ca tot vb si in blog.ul precedent ) sau ,sa spun un tablou (am luat doua exemple din zone diferite tocmai pentru a vedea ca nu m-am oprit neaparat la ceva anume-ajung in aceste ‘’extreme’’destul de des,rapid chiar-punctez un moment intens apoi pot sa ajung la polul opus) ei bine,vb despre aceste doua ipostaze, care exercita asupra mea ceva gen ‘’peace’’,imi ''umplu'' sufletul pentru acele cateva minute cat le privesc.Un sentiment cu mult mai puternic il am atunci cand ascult muzica-acea maiastra muzica a sferelor..un domeniu atat de vast pentru mine,pentru ca nu ma opresc la un singur gen.Ok-Dostoievscki avea o teorie,pe care am recitit-o de curand,iar concluzia era ceva de genul:’’frumusetea va salva lumea’’,nu intelepciunea si iubirea.Pana la urma,ele nu pot fi despartite,nu ai cum,sunt in noi,in fiinta,in suflet,in gand.Ok. Mai mult, „frumusetea e adevar si adevarul e frumusete.. e tot ceea ce stim si trebuie sa stim pe pamant”, spunea si J. Keats(sunt ‘’plina’’ de citate la ora asta :) -imi spunea in liceu profesoara de limba si literature romana’’Nadia-citat/critica etc.’’..ok :)
Vreau sa-mi expun de fapt cateva ganduri-poate ca inteleg cu mult mai bine aceste aspecte,mai exact de cand incerc sa le iau in parte ,sa le aprofundez ,sa le simt cum ,pur si simplu,trec prin mine-iar cum vb odata,tot aici,pe acest site-amprenta personala a fiecaruia aduce cu sine ceva magic ,special al fiecaruia din noi..a piece of us..asa cum se intampla aici,poate ne regasim in fiecare din cei din jur(unii stiti bine ca,de fapt,depasim cu mult acest virtual,depasim o simpla dorinta de a comunica-ajungem la acea fiinta umana din spatele unui ecran de calculator)
Nu vreau sa dezbat teoria frumosului,e cu mult mai vasta ..
Ma gandesc ca daca daca vei citi aceste randuri,vei incepe,incet ,incet,sa descoperi,de ce nu?chiar o parte din ceea ce simti si tu,la randul tau,draga cititor.
Nu as vrea sa ajung la discutii complexe despre meditatii,contemplatii etc..vb la un nivel simplu,cu mult mai simplu-nu am sa ii spun nici relaxare,ci un simplu exercitiu al mintii -si termenul de exercitiu e mult spus /ok(nu intru nici aici in detalii,nu aprofundez teorii,etc).Vreau sa vorbesc despre momentul care declanseaza in mine acel sentiment de entuziam si bucurie,care se comunica si patrunde in intreaga mea fiinta.Iar ceea ce am cautat a gasit rezonanta in muzica .Sa spun si altfel-o stare de liniste a ‘’spiritului’’Au fost zile intregi in care am ascultat o singura melodie-nu m-am plictisit de ea,am ascultat iar si iar aceeasi piesa-a ajuns in fiecare celula a mea si a vibrat de fiecare data altfel,de fiecare data a adus o mangaiere,un alin,un ‘’sarut’’pe frunte-dulceag si cald si bland.Atunci,in acele momente,spui mai mult decat ai putea sa spui in viata ta,simti din toata fiinta ta ..iar eu ma bazez pe simturi,asta am facut intotdeauna.M-am bazat pe ceea ce am simtit la un moment dat,plus acel ‘’nerv’’pe care il am ,acel click ,pentru unii considerat chiar nebunie de moment,mai mult chiar decat acel spirit de aventura..un elan ce ajunge sa duca la deciziile cele mai importante care le-am luat la un moment dat in viata mea.Insa,la ce as vrea sa ajung acum-ar fi fals sa afirm ca acesata stare de care vb mai devreme,acea ‘’transa’’pentru mine –constiinta –a fost golita de orice continut.Mai cu seama atunci,cred eu,constiinta este suprasaturata-si uite-ma ,de multe ori ,surprinsa ,da ,surprinsa intr-o indiferenta totala-fata de ceea ce se intampla in jurul meu-eu nu l-as numi in nici un fel-egoism e deja cam mult spus/o detasare fata de cei din jur.E pur si simplu,pentru mine,pentru simturile mele.Atat.Si ma simt bine,sunt relaxata,poate usor obosita,dar intr-un mod atat de placut.Fiecare,cred eu,s-a surprins in acest mod macar o data in viata sa.Inca un aspect: stim ,de ex,ce e vibratia si mai putem spune ca vibratia inseamna si viata,iar lucrurile fara vibratie mor,corect? (subiect deschis)

….revin la Masaru Emoto si la afirmatiile sale(nu le-am luat drept ‘’crez’’etc..etc-sa nu fiti rai,nu e cazul!-e vb doar de ceea ce simt eu,personal iar fiecare din voi stie mai bine exact ce se intampla in cazul lui)citez "Apa are puterea magica de a da nastere tuturor lucrurilor si de a pastra informatia. In stadiul de fat, suntem aproape in totalitate apa, dupa nastere sintem peste 80 la suta apa, apoi sintem 70 la suta apa, pentru ca, dupa virsta de 60 de ani, sa devenim apa tot mai putin. Ce se intimpla cind sintem doar 50 la suta apa? Ne ridicam la... ceruri. De ce nu putem trai fara apa? Pentru ca ea transforma energia si informatia".Experimentele lui Emoto demonstreaza faptul ca apa asculta rugaciunile noastre, modificindu-si structura. ‘’(nu e vb de o religie aparte,eu ,Nadia sunt crestin ortodox,ok,ma rog intr-un anume fel,altul e de alta religie,ok..e vb de puterea in sine a rugaciunii si mainilor impreunate care se roaga ,din suflet se roaga- rog a se intelege acest aspect)

Continui ideea -aceleasi experimente demonstreaza ca apa asculta si muzica,(da,asculta muzica) asa cum reproduce structura emotionala a cuvintelor, precum si forma si structura emotionala a imaginilor.(am sa atasez si filmultele pe care le-am gasit pt exemplificare) Emoto a prezentat un esantion de apa care a ascultat simfonia a IX-a a lui Beethoven, precum si Lacul Lebedelor a lui Ceaikovschi. "Cind apa din corpul nostru asculta o muzica frumoasa, se schimba corpul nostru. Muzica este o forma de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umana. experimente demonstreaza ca apa asculta si muzica, asa cum reproduce structura emotionala a cuvintelor, precum si forma si structura emotionala a imaginilor. Emoto a prezentat un esantion de apa care a ascultat simfonia a IX-a a lui Beethoven, precum si Lacul Lebedelor a lui Ceaikovschi. "Cind apa din corpul nostru asculta o muzica frumoasa, se schimba corpul nostru. Muzica este o forma de vindecare, este medicamentul cel mai bun pe care l-a inventat specia umana. ‘’

 

..daca ati ajuns sa cititi acest blog,sa scrieti macar o idee personala(nu mi-am dorit ca scriindu-l sa impun ceva –nu!(am grupat doar cateva informatii –putine-in comparatie cu complexitatea aceastui domeniu/experinte/informatii,etc.etc)spuneti ceea ce ganditi si nu asteptati din partea-mi neaparat un feed /back ) .Am aratat doar ceea ce ma pasionaza,setea mea de acea existentiala,cum vb si in blog.ul trecut,etc..(asta nu inseamna ca nu fac o selectie! ''filtram'' ,fiecare din noi informatiile pe care le primim,nu le luam pur si simplu a fi ok,zic) .
Pentru mai multe informatii/aspecte,va las si link.ul pe care l-am accesat si eu:

http://www.masaru-emoto.net/

Nadejdea :)

ps: ...de ce titlul de ''Earthdance''?-pt ca e vb de viata,de energie,de vibratii,de inf.,liberatate,dragoste..mai spuneti voi ce..
..o zi placuta va doresc,plina de zambet! :)

External sponsored links

Anunturi promovate