fbpx

Date: Friday, January 21, 2011 7:00 pm - 11:59 pm
Duration: 4 Hours, 59 Minutes
Seria proiectelor pe care le vom derula in anul 2011 se deschide cu un concert de muzica clasica. Va invitam sa ascultati operele unor mari compozitori europeni care au gasit in creatia populara un rezervor inepuizabil de tonalitati si teme muzicale. Concertul este organizat de Institutul Cultural Roman impreuna cu Societatea Enescu si Societatea Grieg si este sustinut de trei muzicieni de mare virtuozitate: Ronan Magill - pian, Tudor Andrei - vioara si John Paul Ekins - pian.

Program:
G. Enescu: Sonata "Torso" in la minor (Tudor Andrei & John Paul Ekins)
E. Grieg: Sonata pentru vioara si pian nr 2 in Sol major Op. 13 (Tudor Andrei & John Paul Ekins); Piese lirice, Op. 54 (Ronan Magill); Selectie din Dansuri nationale, Op. 72 (Ronan Magill); Nunta la Troldhaugen, Op. 65, nr. 6 (Ronan Magill)
B. Bartok: Dansuri romanesti (Tudor Andrei & John Paul Ekins)
D. Lipatti: Nocturna (Ronan Magill)
Fr. Poulenc: "Pastourelle" (Ronan Magill)

Pianstul britanic Ronan Magill, nascut la Sheffield in 1954, si-a dobandit in ultimii ani, gratie maiestriei sale interpretative, o faima internationala. Recitalurile sale, bazate fie pe vestite partituri romantice, fie pe piese moderne, au fost apreciate unanim de critica muzicala. Talentul sau a fost remarcate mai intai de Yehudi Menuhin, Magill devenind, la doar noua ani, unul dintre primii elevi ai celebrei scoli a marelui violinist. Mai tarziu, a fost remarcat de Benjamin Britten, care l-a ajutat enorm in cariera si sa studieze la Royal College of Music din Londra. Debutul la Wigmore Hall, in iulie 1974, a fost urmat de un turneu in Scandinavia si apoi, in luna octombrie a aceluiasi an, de premiera la South Bank Center cu Concertul pentru pian nr. 2 de Brahms. Dupa aceste debuturi fulminante, pianistul s-a mutat la Paris, pentru a studia cu Yvonne Lefebure la the Conservatoire European. A revenit la Londra pentru scurt timp, in ianuarie 1975, unde a castigat premiul intai la o competititie organizata de "Greater London Arts Association" si, ca urmare a acestui succes, a fost invitat sa sustina cateva recitaluri la televiziunea BBC, inclusiv Concertul pentru pian nr. 3 de Rachmaninoff, impreuna cu London Philharmonic Orchestra. Ronan Magill a castigat doua competitii internationale pentru pian: in 1985, ''Milosz Magin International Piano Competition for Polish Music'', urmata un turneu de proportii in Polonia si, in 1994, "British Contemporary Piano Competition", care a generat apartitii pe tot teritoriul Marii Britanii. In 2001, opera scrisa impreuna cu Benjamin Britten a devenit subiectul unei emisiuni la Radio BBC 3. Incepand cu anii 2000, Ronan Magill a fost invitat sa concerteze in toata lumea, inclusiv in Japonia si Statele Unite.

Violonistul Tudor Andrei a inceput sa fie remarcat o data cu castigarea concursului international organizat de Academia de Muzica "Niccolo Paganini" din Genova, in anul 1999, desi, inainte de asta, fusese castigatorul a doua editii a Olimpiadei romane de Vioara, precum si castigatorul a numeroase premii nationale. In 1999, Tudor a sustinut un turneu in Elvetia si Italia, iar in 2005 a cantat in Germania. A aparut frecvent la diferite emisiuni TV si radio in Romania si a sustinut concerte pe importante scene muzicale romanesti. In Marea Britanie, unde studiaza din anul 2005, Tudor a concertat in importante sali de spectacole precum Duke's Hall - Royal Academy of Music, University Women's Club, St. James's Church, St. John's Smith Square, William Goodenough Trust, St. John the Divine-Richmond. In decembrie 2006, a debutat la St. Martin in the Fields, fiind invitat apoi sa cante la White Hall si Foreign Press Club. A sustinut recitaluri si la evenimentele organizate de European Commission & European Parliament pentru Ziua Internationala a Poeziei, aniversarea a 50 de ani de la incheierea Tratatului de la Roma, eveniment difuzat de BBC si RAI. A avut o aparitie emotionanta intr-o capsula din London Eye cu prilejul Zilei Europei, recital filmat de o echipa de la European Broadcasting Service. In martie 2009 a debutat pe scena Ateneului Roman, iar in mai 2010 a cantat concertul pentru vioara de Beethoven cu Filamonica "Mihail Jora". In iunie 2010 a interpretat un triplu concert pentru vioara si orchestra, in prima auditie, cu Ansamblul "Azalea" al Academiei Regale de Muzica din Londra. A participat in cursuri de maiestrie sustinute de Aleksander Pavlovic, Benjamin Nabarro, Max Zorin si a cantat cu violonistul Joshua Bell. Din septembrie 2006 si pana in iunie 2007, a fost artist-in-rezidenta al Institutului Cultural Roman din Londra. Tudor Andrei a absolvit in iunie 2010 Academia Regala de Muzica din Londra, unde a fost studentul maestrului Remus Azoitei. Din septembrie 2010, studiaza in Viena sub indrumarea profesorului Josef Hell. Instrumentul pe care canta este o vioara italiana Giovanni Cavani, daruita spre folosinta de catre domnul Cristian Sima.

Pianist din ce in ce mai cunoscut, John Paul Ekins a sustinut spectacole in Marea Britanie, Irlanada de Nord, Cehia, Franta, Germania, Italia, Norvegia, Polonia, Romania, Spania si Elvetia, iar interpretarile sale au fost transmise de BBC si de televiziunea nationala din Romania. In 2009, a absolvit Royal College of Music si, in acelasi an, a primit bursa "James Anthony Horne" a Guildhall School of Music and Drama si si-a inceput studiile post-universitare cu Charles Owen. Ekins a primit sprijinul mai multor instuitutii printre care se numara Musicians Benevolent Fund, Concordia Foundation si The Keyboard Charitable Trust. A sustinut spectacole pe cunoscute scene internationale cum ar fi Ateneul Roman, Tonhalle in Zürich, Martin? Hall in Praga, Wigmore Hall, Fairfield Hall, Steinway Hall, Purcell Room sau St. Martin-in-the-Fields din Londra. In competitiile internationale, a castigat premiul al II-lea la "Amy Brant International Piano Competition", premiul intai la "San Sebastian International Piano Competition" si "Oxford International Piano Competition". De curand, i-a fost decernat Premiul Jellinek, in cadrul concursului "Symhpony Orchestra Young Artists". In anii trecuti, Festivalurile de la Kingston, Woking si Croydon l-au desemnat "Tanarul muzician al anului", iar Festivalul de la Richmond l-a numit "Pianistul anului".

Cand: 21 ianuarie 2011, 7pm;
Unde: Institutul Cultural Roman Londra

Intrarea este libera, dar numarul locurilor este limitat. E util ca rezervarile sa fie facute din timp.
Pentru rezervarea locurilor, va rugam contactati-ne la T: 0207 752 0134, E: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Persoanele care ajung dupa ora inceperii concertului vor putea intra in sala la pauza.

Radacini Folclorice Europene @ ICR London

/32
Views