Una dintre metodele prin care Andreea şi Bianca vor promova imaginea României/românilor este mediul online. Prin această medotă, cele două studente aduc invitaţia concretă tuturor românilor să posteze pe pagină lor de Facebook o fotografie care surprinde un loc/tradiţie/obicei care surpinde esenţa României, însoţită de hashtag-uri precum #united4change, #fightstereotypes, #mediaVs.change. Participanţii sunt rugaţi să nominalizeze cel putin trei prieteni care să le urmeze exemplul.
Pentru studente, Ziua Naţională a României a venit cu mult entuziasm si optimism la Londra. Acestea au hotărât să meargă în Trafalgar Square din centrul oraşului împreună cu câţiva prieteni şi zeci de baloane colorate pentru a împărtăşi bucuria de a fi roman cu toţi cei prezenţi.
Deşi se împlineşte un an de la eliminarea restricţiilor de pe piaţă muncii şi cele privind dreptul la rezidenţă, autorităţile, presa şi unele organizaţii precum Migration Watch, din Marea Britanie, continuă să acrediteze ideea că cetăţenii din România şi Bulgaria vor invada Marea Britanie, crede cele două românce. Punctul culminant al acestei dezbateri controversate îl reprezintă comentariul adresat de Nigel Farage, liderul Partidului UKIP:
“Orice persoană obiectivă ar fi perfect îndreptăţită să se îngrijoreze dacă un grup de români i-ar deveni brusc vecini. Nu vreau să locuiesc lângă ei”, declara acesta. Nigel Farage mai susţine că oamenii ar prefera să locuiască lângă un grup de germani, decât de români”.
“Am simţit că vocea noastră poate fi auzită atunci când am văzut 50,000 de vizualizarei în numai 3 săptămâni de la postarea articolului ‘Fight stereotypes. United for change’. Ne dorim că această campanie să aibă un efect pozitiv asupra imaginii românilor de pretutindeni”, ne-a spus Bianca Roşu, Fondatorea şi Editorul blogului” PR is the new Black”.
Andreea Caraveţeanu, fondatoarea campaniei ‘We are Romanians So we can” din 2013 îşi extinde iniţiativa de a promova valorile româneşti în Marea Britanie prin crearea campaniei "Fight stereotypes. United for change" împreună cu Bianca.
“Putem construi o imagine mai bună pentru România în Europa şi în lume. Ţară noastră are toate atuurile, aşa cum va demonstra şi campania aceasta. Personal, am fost motivată de modul în care românii au reacţionat în timpul alegerilor presidenţiale. Atunci am simţit cu adevărat că fac parte dintr-o familie minunată pentru care noi, tânăra generaţie, merită să luptăm pentru a schimba ceva. Nu vom mai accepta să fim etichetaţi sau respinşi de nimeni. Ne vom folosi de creativitate, bun-simt şi diplomaţie pentru a ne exprima opinii bine argumentate. <> se va transforma din cliseu în realitate”, ne-a spus Andreea Caraveţeanu.
Englezii de rând sunt uluiţi de ai noştri: “Românii ştiu totul despre orice domeniu, iar eu abia dacă ştiu ceva”. Pentru a verifica dacă media reflectă cu adevărat viziunea societăţii britanice, studentele au consultat opinia oamenilor de rând din Londra. Unul dintre răspunsurile primite a venit din partea Alexei Nash, studentă britanică la acelasi curs cu încă şapte colege românce.

„De ce studiaţi atât de tare?! Pe bune acum, toţi studenţii români adoră să înveţe, ceea ce ne face pe noi, britanicii, să nu cădem într-o lumina tocmai bună. Engleza lor este mai bună decât a mea. Şi nu glumesc. Sunt incredibil de buni la gramatică, deşi eu sunt britanică şi studiez engleză dintotdeauna! Serios, sunt nişte adevăraţi zei care vorbesc cu atâta uşurinţă mai multe limbi străine. Ei ştiu totul despre orice domeniu, iar eu abia dacă ştiu ceva. Sunt foarte ambiţioşi şi învaţă întotdeauna informaţii în plus. Orice român pe care l-am cunoscut este surprinzător de bun şi de drăguţ. Sunt nişte oameni puternici şi ambiţioşi, care rămân la fel de drăguţi chiar şi atunci când dau de persoane ignorante şi pline de prejudecăţi. Iubesc să am colegi români la facultate, chiar îmi oferă o experienţă specială în această perioada a studenţiei.”
Informatii suplimentare
Bianca-Madalina Rosu are 20 de ani şi este studentă în anul 2 la Relaţii Publice şi Publicitate, Universitatea Westminster în Londra. Este din Bacău şi a absolvit “Colegiul Naţional “Gheorghe Vranceanu”.
Andreea Caraveţeanu are 22 de ani şi este studentă în anul 3 la Relaţii Publice, Universitatea Westminster. Este din Răcari, Dâmboviţa şi a absolvit ‘Colegiul Naţional Ienachiţă Văcărescu’ din Târgovişte.
Sursa: Adevarul