fbpx

In conversație senatorul Viorel Badea

Senatorul Viorel Badea a vorbit cu Romani in UK, pe larg, nu doar despre activitatea sa ca parlamentar, ce a făcut în mod concret pentru diaspora, dar și despre proiectele dragi lui, proiecte care se referă la românii de pretutindeni, oameni cu care se întâlnește de mai bine două decenii în Spania, Italia, Franța, Germania sau Republica Moldova. 


Unul dintre proiectele recente, la care ține extrem mult, îl reprezintă Raportul privind impactul migrației forței de muncă asupra copiilor rămași în țările de origine. E un titlu lung și pompos, dar în spatele acestui raport stă o muncă de peste un an. Ce înseamnă mai exact tot proiectul ne-a explicat Viorel Badea.


„O mare problemă pentru români, dar care poate fi întâlnită și în alte state din estul Europei și Balcani, este plecarea masivă la muncă peste hotare. Această plecare în străinătate, pe care românii nu o fac de cele mai multe ori din plăcere, e pentru câștigarea unor salarii care să le permită să-și întrețină familiile pe care le iau cu ei sau care, în multe cazuri, rămân acasă. Aici apar problemele. Acasă rămân copiii, lăsați în grija fraților mai mari, a bunicilor sau a rudelor. Ce ne facem cu aceste situații, cu riscurile la care sunt expuși copiii lăsați în țară de părinții plecați la muncă în străinătate. Avem nevoie de politici publice eficiente și concrete, nu de promisiuni și programe asternute pe hârtie, pentru a-i consilia pe aceștia să nu abandoneze școala, să nu fie abuzați, să nu ajungă victime ale gruparilor criminale. Acești tineri, care sunt viitorul țării noastre, nu trebuie uitați, iar eu o să mă lupt ca la nivel european să fie adoptat un document prin care guvernele să fie obligate să ia măsuri eficiente pentru protejarea acestora. Ține de datoria noastră ca părinți, ca români, dar mai ales ca decidenți responsabili, să ne luptăm pentru viitorul acestor generatii. Scopul este acela de a ne tine familiile laolalta”, a subliniat Viorel Badea.  

Liberalul a amintit ce înseamnă lipsa căldurii din sânul familiei pentru un copil care are părinții plecați în străinătate: „Am stat de vorbă cu sute de tineri, cu numeroase asociații, cu reprezentanți ale instituțiilor din România și din statele de rezidență ale românilor plecați la muncă. Problemele sunt asemănătoare. Copiii se confruntă cu drame, cu neajunsuri. După multe întâlniri am plecat cu inima cât un purice. Te gândești că acestea sunt marile probleme ale societății, care, de multe ori, nu își fac loc pe agenda instituțiilor care ar avea posibilitatea să schimbe ceva. De aceea e bine ca oamenii politici să revină în comunitățile lor, să stea de vorbă, să ia pulsul a ceea ce se întâmplă acolo, pentru a putea cu adevărat să se adreseze problemelor reale.”  

Întrebat dacă și cum a schimbat pandemia situația românilor aflați în afara granițelor, liberalul Viorel Badea a atras atenția asupra faptului că efectele economice ale COVID-19 în diaspora au fost mult mai dure decât am crede la prima vedere. „Pandemia a afectat zeci de mii de români, care au ajuns să-și piardă locurile de muncă. Iar aici mă refer la toți acei compatrioți care lucrau în gospodării ale unor străini, fie că făceau menajul, lucrau la bucătărie, în grădinărit sau erau lucrători comerciali. A fost o situație complicata. Așa că o parte au fost nevoiți să trăiască din economii, iar alții să revină acasă pentru o perioadă. Pentru cei reveniți pe meleagurile natale am căutat, alături de Ministerului Economiei, să punem la punct programe care să poată fi accesate în beneficiul românilor reveniți în țară, având convingerea ca numai impreună vom ieși și din această criză”, a precizat președintele Comisiei pentru românii din afara granițelor țării.  

”Una dintre inițiativele dragi mie, dar care s-a lovit de blocajul opoziției PSD-ALDE, a fost cea referitoare la creșterea numărului de parlamentari pentru diaspora. E un proiect de lege care, spre deosebire de altele asemănătoare, prevede necesitatea creării unei circumscripții electorale exclusiv pentru românii din Basarabia și vecinătatea României. Uitați-vă cum procedează alte state cu minoritățile lor natione. Își dau silința să îi sprijine prin programe, păstrează o corespondență activă cu decidenții de acolo și merg des în teritoriu. Dacă nu ești permanent în mijlocul oamenilor, nu te vezi cu ei, e clar că nu poți să înțelegi ce poți îmbunătăți sau ce probleme trebuie rezolvate.   



Din câte am punctat anterior ați putut observa că am urmărit în activitatea mea la nivel european să mă ocup de teme care influențează viața românilor care trăiesc și muncesc pretutindeni în lume, fie că vorbim de Italia, Spania, ori de Bulgaria sau Serbia. Însă, nu am uitat să semnalez organismelor europene, împreună cu colegii mei, derapajele coaliției PSD-ALDE, pe vremea când se încerca mutilarea Codurilor Penale și a legilor Justiției, fiind printre cei care au cerut APCE să sesizeze Comisia de la Veneția. La fel, am luat atitudine și când am aflat că guvernul socialist voia să impoziteze drastic banii veniți de la românii din diaspora pentru familiile lor. Nu e posibil așa ceva. Să stai și să trudești peste hotare, pentru ca PSD să-ți bage mâna în buzunar, apoi să-ți zâmbească și să-ți spună că a vrut doar să facă dacă buzunarele nu sunt rupte.”

Despre un nou mandat.

”Dacă românii vor hotărî să îmi acorde în continuare încrederea, îmi voi continua proiectele începute și voi insista pentru o formulă de vot electronică care să fie disponibilă românilor din afara țării. Pe lângă faptul că această formulă de vot ar da posibilitatea mai multor români să își exercite într-un mod sigur și comod dreptul la vot, ar însemna și o reducere a cheltuielilor pe care statul român le suportă pentru organizarea votului în afara țării, precum chiria spațiilor unde se desfășoară votarea, asigurarea pazei, plata membrilor din comisii, transportul și cazarea reprezentanților MAE. Toate aceste fonduri ar putea fi folosite pentru dezvoltarea rețelei consulare, spre exemplu, sau pentru dotarea consulatelor cu tehnica necesară eliberării la fața locului a actelor de identitate și pașapoartelor.
Totodată, consider absolut necesară adoptarea unui pachet legislativ menit să creeze un cadru favorabil pentru încurajarea cetățenilor români din diaspora care vor să se repatrieze sau care vor să investească în România. Prin acest pachet legislativ complex, se va acoperi o gamă largă de necesități privind repatrierea, de la integrarea copiilor în sistemul de învățământ, la facilități fiscale.
Sunt multe de făcut, dar am încrederea că în acești patru ani de guvernare liberală, cu susținere din partea unei majorități parlamentare favorabile, vom reuși să dezvoltăm România.”

Advertorial PNL 

External sponsored links

Anunturi promovate