fbpx

Carte semnată de ambasadorul României, inclusă în colecţia Parlamentului European

 Parlamentul European a publicat, în luna aprilie 2014, în format online, o colecţie de 100 de cărţi apărute într-un interval de timp de aproape un secol, pe tematica europeană.

Colecţia poartă numele “100 Books on Europe to remember” şi include volume considerate de către Parlamentul European reprezentative pentru ideea europeană. Cărţile selectate sunt scrise sau traduse într-un număr de 13 limbi, din cele 24 limbi oficiale actuale ale UE.

 

 

În cuvântul introductiv la colecţie, Preşedintele PE, domnul Martin Schulz, afirma că: “Parlamentul European a încercat să facă o selecţie cuprinzătoare de lucrări academice, intelectuale şi politice privind ideea europeană şi dezvoltarea procesului de integrare europeană, ţinând cont de spectrul vast, geografic, lingvistic şi intelectual, al ideilor.  

Istoria integrării europene se bazează pe reconcilierea post-război şi a arătat că este posibil să lucrăm împreună dincolo de graniţele fizice, culturale sau lingvistice, economice sau politice, pentru a crea un viitor mai bun pentru toţi cetăţenii europeni. Sper ca aceste 100 de cărţi să fie o sursă de inspiraţie în găsirea unor soluţii pentru provocările actuale ale UE.”

Printre autori sunt nume celebre în istoria construcţiei europene: Robert Schuman, Jean Monnet, Paul-Henri Spaak, Konrad Adenauer, Charles de Gaulle, Helmuth Kohl, Hans-Dietrich Genscher, Helmuth Schmidt, Altiero Spinelli, Aristide Briand, Willy Brandt, Vaclav Havel, Jacques Delors, Margaret Thatcher, Romano Prodi.
 
În cele 100 titluri incluse în colecţia “100 Books on Europe to remember” se află şi volumul “Uniunea Europeană în căutarea viitorului. Studii europene”, semnat de ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga. Lucrarea a fost publicată în anul 2008, la Editura C.H. Beck din Bucureşti.

Scrisă din perspectiva specialistului implicat direct în construcția comunitară, lucrarea propune cititorilor parcurgerea celor mai importante momente și decizii politice europene din perioada 2003-2007, care au contribuit la adoptarea Tratatului de la Lisabona.

O prezentare succintă a cărţii, în limbile germană, engleză, franceză şi română, poate fi găsită la adresa:  http://www.europarl.europa.eu/100books/en/detail.html?id=44

Textul integral al volumului “Uniunea Europeană în căutarea viitorului. Studii europene” este accesibil la adresa:
http://www.europarl.europa.eu/100books/file/RO-L-B-0044-Uniunea-Europeana-in-cautarea.pdf

Colecţia "100 books on Europe to remember" poate fi accesată la: http://www.europarl.europa.eu/100books/en/index.html

 

Sursa: Mae.ro

External sponsored links

Anunturi promovate