fbpx

Marea Britanie se confruntă cu tot mai multe episoade de căldură extremă, pe măsură ce criza climatică se adâncește

Temperaturile extreme devin din ce în ce mai frecvente în Marea Britanie, pe măsură ce efectele crizei climatice se intensifică. Simultan, și cantitatea de precipitații s-a dublat, ceea ce crește riscul de inundații.

Datele au fost prezentate într-un raport intitulat “State of the UK Climate 2024” și publicată în International Journal of Climatology. Conform acestora, ultimii trei ani au fost printre cei mai călduroși înregistrați vreodată în Marea Britanie. Pentru a reuși să ajungă la această concluzie, oamenii de știință au colectat date de la sute de stații meteorologice și au remarcat că temperaturile și fenomenele extreme “încep să devină noul normal”, iar numărul de zile călduroase și precipitațiile au devenit mai abundente.

Potrivit datelor, cea mai caldă primăvară înregistrată vreodată a fost în 2024, însă acest record a fost deja depășit în 2025. Temperaturile din această vară, în Marea Britanie, sunt semnificativ mai ridicate față de anii precedenți, din cauza intensificării crizei climatice. Prin urmare, numărul de zile cu temperaturi cu 5 grade Celsius peste media perioadei 1961-1990 s-a dublat în ultimii 10 ani, în timp ce pentru zilele cu 8 grade peste medie, numărul s-a triplat, iar pentru cele cu 10 grade peste medie, numărul a devenit de patru ori mai mare.

Estimările specialiștilor arată că, în urma valului de căldură de la sfârșitul lunii iunie, 600 de persoane au decedat. De asemenea, schimbările climatice generează și modificări în natură, plantele înfloresc sau devreme sau mai târziu, iar animalele, păsările și insectele își modifică comportamentul. Din această cauză diversele specii, care depind undele de altele, încep să se desincronizeze, ceea ce poate crea efecte grave.

Mai mult de atât, experții estimează că temperaturile ridicate de astăzi vor deveni medii până în 2050 și considerate răcoroase până în 2100. Frecvența tot mai mare a valurilor de căldură și a inundațiilor provoacă temeri cu privire la sănătatea populației – care nu este obișnuită cu aceste condiții – infrastructură și modul de funcționare al societății.

De asemenea, numărul lunilor în care cantitatea de precipitații s-a dublat față de medie a crescut cu 50% în ultimii 20 de ani. O mare parte din ploile extrem de abundente cad în lunile octombrie – martie. În acest context, perioada 2023-2024 a fost cea mai ploioasă din toate timpurile și a dus la inundații în Derbyshire, Nottinghamshire, West Midlands, dar și în alte zone.

Potrivit oamenilor de știință, nivelul mării din jurul Marii Britanie crește mai rapid decât media globală. Acesta a crescut deja cu 19 cm în ultimul secol, pe măsură ce calotele glaciare se topesc, iar oceanele absorb căldură și se extind. Potrivit unui specialist de la Centrul Național de Oceanografie, nivelul apei ar putea crește cu până la 200 cm, până la sfârșitul secolului.

External sponsored links

Anunturi promovate