El mai spune că o relaţie puternică între România şi diaspora nu se poate construi decât cu onestitate iar asta înseamnă să recunoaştem deschis toate aceste experienţe, inclusiv pe cele incomode pentru statul român. Statul român are obligaţia de a vă trata cu respect, în fiecare interacţiune, afirmă şeful statului.
”Vă salut cu multă căldură şi vă felicit pentru iniţiativa de a aduce împreună oameni care îşi dedică timpul, experienţa şi energia comunităţilor româneşti. Această reuniune este o expresie a capacităţii dumneavoastră de a vă organiza şi de a transforma dragostea faţă de România în proiecte concrete cu impact real.
Nicuşor Dan, mesaj dur pentru diaspora: „România a lăsat gustul amar al promisiunilor neîndeplinite”
Fiecare dintre dumneavoastră are propria poveste despre curajul unui nou început. Indiferent de ceea ce v-a determinat să faceţi acest pas, fie că a fost dorinţa de a studia, o oportunitate profesională sau, din păcate, lipsa perspectivelor de acasă, un lucru este cert: aţi reuşit.
Aţi construit cariere, aţi întemeiat familii şi aţi devenit voci respectate în comunităţile în care trăiţi”, arată preşedintele în mesajul prezentat de Ana-Maria Geană, Consilier de Stat pentru românii de pretutindeni, în cadrul evenimentului.
Şeful statului se declară convins că o relaţie puternică între România şi diaspora nu se poate construi decât cu onestitate.
”Asta înseamnă să recunoaştem deschis toate aceste experienţe, inclusiv pe cele incomode pentru statul român. Trebuie să avem curajul să spunem că, pentru mulţi dintre cei care au ales să plece, România a lăsat gustul amar al promisiunilor neîndeplinite.
A însemnat, uneori, nedreptate sau sentimentul că munca şi competenţa nu sunt suficient preţuite. Recunoaşterea acestor realităţi este o condiţie pentru a recâştiga încrederea”, arată preşedintele Nicuşor Dan.
”Statul român are obligaţia de a vă trata cu respect, în fiecare interacţiune: la un ghişeu consular, atunci când solicitaţi un simplu document, fie dacă doriţi să investiţi în România sau când luaţi în calcul revenirea în ţară”, mai spune şeful statului, el precizând că respectul se vede în servicii care funcţionează bine, în reguli clare şi în răspunsuri oferite la timp. Aceasta este, în esenţ[, definiţia unei politici serioase pentru diaspora.
”Avem nevoie de aceeaşi rigoare şi atunci când vă invităm să contribuiţi la viitorul României. Experienţa acumulată de dumneavoastră trebuie să îşi găsească locul firesc în proiectele majore de dezvoltare ale ţării. Iar acest lucru presupune instituţii dispuse să asculte, capabile să înveţe din soluţii care funcţionează atât de bine în alte părţi.
Vă încurajez să rămâneţi angajaţi şi atenţi la ceea ce se întâmplă în România şi, totodată, să vă exercitaţi dreptul de a solicita competenţă şi integritate în relaţia cu autorităţile noastre. Vă asigur că distanţa geografică nu diminuează legitimitatea vocii dumneavoastră, iar critica de bună-credinţă este o formă de implicare de care o democraţia are nevoie”, afirmă preşedintele.
Potrivit lui Nicuşor Dan, ”românii din Statele Unite contribuie la apropierea dintre ţările noastre”.
”Relaţiile profesionale, universitare, culturale sau de afaceri pe care le construiţi dau consistenţă acestei legături şi deschid oportunităţi pentru generaţiile următoare. Mă gândesc, în egală măsură, la cei care construiesc şi sprijină viaţa de zi cu zi a comunităţilor, la cei care îi învaţă pe copii limba română, la voluntari, la cei care întind o mână de ajutor unei familii aflate în dificultate sau unui tânăr sosit de curând. Prin asemenea gesturi, apartenenţa capătă un sens concret, iar solidaritatea devine normalitate cotidiană”, menţionează preşedintele.
El mai spune că, pentru copiii şi tinerii care cresc în afara graniţelor, este important ca legătura cu România să fie cultivată cu deschidere, pentru a descoperi o ţară în care ideile lor contează şi care le preţuieşte identitatea formată între două culturi diferite, dar care pun preţ pe aceleaşi valori fundamentale.
”Celor care se gândesc să revină în România le datorăm condiţii care să facă această alegere posibilă. Celor care, pe de altă parte, îşi văd viitorul în ţările în care s-au stabilit le datorăm acelaşi respect şi posibilitatea de a rămâne implicaţi în problemele majore ale naţiunii noastre.
Îmi doresc ca această întâlnire să dea naştere unor colaborări de durată. România are nevoie de încrederea şi de iniţiativa dumneavoastră, iar instituţiile sale au datoria să fie parteneri pe măsura acestei implicări. Vă mulţumesc pentru ceea ce construiţi în comunităţile dumneavoastră şi pentru legătura pe care o păstraţi cu România. Vă doresc un Summit cu dialog deschis, idei curajoase şi rezultate concrete!”, mai spune şeful statului în mesaj.
