Tocilaria, o meserie aproape uitata

Olga Khan
Topic Author
Offline
Platinum Member

More

21 Mar 2005 04:14 #59191 by Olga Khan

Tocilaria, o meserie aproape uitata was created by Olga Khan

Luni, 21 Martie 2005 In fiecare piata a Bucurestiului exista cel putin cite o tocilarie. Pentru o multime de trecatori grabiti, ce se intimpla in spatele usii atelierului cu nume venit parca din alte timpuri e o necunoscuta. Insa cei care pun pret pe cutitele din casa stiu ca tocilarii sint meseriasii la care trebuie apelat pentru un ascutit profesional. Chiar daca nu se face avere din ascutitul cutitelor, unii cistiga chiar binisor, in zilele bune ajungind la 500.000 lei pe zi. Cei mai fideli clienti ai tocilarilor, dupa cum recunosc acestia, sint manichiuristele si pedichiuristele. Fiind vorba de ascutiri de finete, abia dupa multi ani de practica meseriasii se incumeta sa ia la ascutit o forfecuta sau un brici. Sint mai migaloase. Trebuie sa stai mai mult pe ele. Mi-a luat aproape trei ani pina sa fac bine prima forfecuta, explica Vali Masica, de 18 ani in bransa. Pentru el, tocilaria e mostenire de familie. A invatat-o de la bunicul sau, pentru ca tata era prea ocupat, bineinteles, tot cu tocilaria. Acum are atelierul lui in Piata Matache, in timp ce tatal lui a ramas in Obor. Vali cistiga intre 150.000 in zilele slabe pina la 4 - 500.000, dar asta numai in apropierea sarbatorilor, dupa cum marturiseste chiar el. Lucian Militaru are 37 de ani si de mai bine de opt ani se intretine ascutind cutite si foarfeci intr-un atelier de pe Calea Grivitei. E ceea ce se poate numi tocilar de succes. De la noua dimineata, cind isi incepe ziua de munca, si pina la cinci cind pleaca, tocila sa zumzaie la turatie maxima. E treaba de dexteritate. Nu o poate face oricine, explica meseriasul in timp ce ia ata unui cutit de vinatoare. Veteranul a furat meseria de la italieni Pe una dintre stradutele din jurul Pietei Matache se afla atelierul lui nea Stanica Georgescu. Are 65 de ani si e cel mai vechi tocilar din Bucuresti. E atit de vechi in bransa incit nici nu se mai recomanda drept tocilar. Considera ca face parte dintr-o breasla care in prezent e pe cale de disparitie, cea a ascutitorilor. Ca sa dea greutate spuselor lui, nea Stanica detaliaza: La marile companii producatoare de foarfeci si cutite din Germania si din Franta, nici un obiect nu iese pe piata pina nu trece prin mina ascutitorilor. Meseria a furat-o de la unchiul sau, care a invatat-o de la un italian, Pietro Fantini. Dupa spusele lui nea Stanica, italienii erau cei mai priceputi ascutitori din Romnia. Memoria batrinului se pune in miscare si incepe sa insire nume ale profesionistilor din tinerete: Victor Pagazzi si Giovanni Chinese ale caror ateliere erau pe Calea Grivitei, Madotto, care lucra pe Brezoianu, Pietro Fantini cu atelierul sau de pe Calea Victoriei pe linga Palatul Regal si fratele lui, Antonio Fantini, care avea cea mai prospera afacere de ascutit din Bucurestiul de atunci. Atelierul lui Antonio Fantini era situat aproape de CEC-ul mare, iar sucursalele, una pe Mosilor si una pe strada Smirdan. Italienii nu se rezumau la ascutit, ci faceau si comert. Primeau foarfece si cutite de la mari firme din strainatate pe care dupa ce le puneau la punct le vindeau. Nea Stanica isi aminteste nostalgic de talentul ascutitorilor de atunci: Erau atit de buni, incit firme de calibrul lui Sollingen ii lasau sa imprime pe cutite sau brice si sigla proprie linga cea a producatorului. La inceputul anilor 50, italienii au fost dati afara. Li s-au confiscat averile, dar marcile au continuat sa existe. Erau prea vestite. Pe urma, desi am ramas doar romni, am pastrat pe firme inscriptiile cu tocilarie italiana, povesteste ultimul ascutitor. Nimeni nu mai vrea sa invete tocilaria Nea Stanica a facut cariera cu meseria lui. Pe vremea cooperativelor mestesugaresti, m-au pus sef peste sapte sectii din toata tara, se lauda el. In 72, isi aminteste el, cind li s-a dat micilor meseriasi posibilitatea sa lucreze pe cont propriu, a iesit din cooperativa si si-a deschis atelier. Era mai bine in cooperativa, dar vroiam sa fiu liber, spune el cu mindrie. Autorizatia de libera practica a obtinut-o pe relatii. Erau putini putini meseriasi adevarati. Eu am ajuns sa ascut pentru stabi. Maurer... mare vinator! La mine isi aducea la ascutit cutitele de vinatoare, spune el. Intre 1965 si 1975, atelierul sau era pe Calea Victoriei. Majoritatea actorilor traiau in preajma zonei in care lucram eu: Calea Victoriei, Mendeleev. Colea Rautu, Mihailescu Braila, Ilarion Ciobanu, Mircea Crisan erau clientii mei fideli, iar Ioanei Radu ii ascuteam serviciile de masa, isi aminteste batrinul. In prezent, nea Stanica Georgescu spune ca nu scoate mai mult de trei milioane pe luna. Cit despre prezentul profesiei lui, e foarte sceptic. Crede ca profesionistii adevarati au disparut: Mai sint vreo trei-patru tocilari buni, dar restul sint amatori care trebuie sa invete meserie. Eu sa ii invat? As vrea... Dar nimeni nu mai vrea sa invete tocilaria. E o meserie murdara si mult prea migaloasa, incheie nea Stanica oftind. Preturile sint la indemina oricui Pentru ascutirea unui cutit, tocilarii percep de la 10.000 la 40.000, in functie de marime. Tot in functie de marime, ascutirea unui foarfece variaza de la 20.000 la 40.000. Cutitul si sita unei masini de tocat obisnuite costa 20.000, iar daca e vorba despre una profesionala, de carmangerie, in jur de 40.000. Un cutit de kebab costa in jur de 40.000, iar pentru conservatori ascutirea unui brici costa de la 30.000 la 40.000. Fisa tehnica a unei tocilarii Dotarile minime ale unui atelier de tocilarie sint tocila si piatra de Mississippi. Tocila este de fapt un ax care se invirte la turatie mare, pe care sint prinse discurile cu care se ascut cutitele. In forma sa cea mai rudimentara, tocila are doua discuri. Primul e piatra de polizor. Cu el, tocilarul da forma gurii cutitului. Al doilea disc, facut din clei de oase si praf de smirghel, pisla sau peria e folosit pentru lustruire. Dupa ce dispozitivele mecanice si-au facut treaba, urmeaza ultima operatiune, luarea atei. Intr-adevar, in momentul in care cutitul e bine ascutit, pe virful lamei apare o banda metalica mai subtire decit firul de par, ata. Acesta e semnul ca tocilarul si-a facut bine treaba. Ata trebuie indepartata manual, cu piatra de Mississippi. de Vlad Zamfir Copyright © 1996-2005 Evenimentul Zilei Online.

Please Log in or Create an account to join the conversation.