Topic cu bunici

suntem mici si ei sunt personaje centrale in universul nostru...crestem si ei devin niste personaje secundare...suntem tot mai ocupati cu viata noastra si realizam brusc cat de mult s-au adus de spate, cum li se stinge usor lumina din priviri, cum am uitat sa le telefonam in ultimele 2 luni sau cat de putina rabdare avem ca sa le ascultam din nou povestile, deja auzite, desi nu ne costa mai nimic, sau ne costa bucuria de pe fata lor, stiindu-se ascultati...apoi intr-o zi se duc...si se transforma in ingeri care ne vegheaza...
topic despre bunicii nostri...care mai sunt sau care s-au dus...


facea niste placinte dumnezeiesti cu branza sau struguri... apoi s-a hotarat ca noua ne-au fost de ajuns placintele ei si a plecat sa i le faca lui, copilul ei , pe care nu incetase sa il planga in fiecare clipa... a plecat intr-o zi de noiembrie , si daca mai intarzia cateva ore , ar fi fost aceeasi zi a anului, in care plecase si el... cu 10 ani inainte, intr-o dimineata de noiembrie, in timp ce isi pieptana parul lung , alb si rar, a incremenit cu pieptanul in mana ascultand stirile... vasul pe care era imbarcat copilul ei se scufundase in urma unei ciocniri cu un alt vas si apoi a unei explozii... baiatul ei era unul din ofiterii navei... au fost 4 supravietuitori din tot echipajul si vreme de 3 saptamani, pana i-a vazut sicriul de zinc acasa, s-a tot rugat sa fie el unul din ei... si nu a fost...
desi viata nu fusese deloc blanda cu ea, luandu-i intai un copil nou nascut, apoi sotul , mort in razboi, dupa ce cu banii pe o casa isi cumparase in anii foametei 2 saci de malai, stransese din dinti si ramasese sa isi creasca singura 2 copii...din ziua aceea de noiembrie, cand i-a mai ramas doar fata, a inceput sa moara putin cate putin...si chiar si asa, ultimii ei 10 ani si i-a petrecut asa cum facuse intotdeauna, simplu ,cuminte, necerand nimic , dar daruind enorm.... apoi s-a dus la baiatul ei, il lasase prea mult timp singur...
dormi in pace, bunico...:(


povesti cu bunici... (desi parca imi amintesc ca am mai spus povestea asta, dar nu mai stiu unde ...)
mica fiind, eram in grija bunicii si am primit o educatie aproape spartana de la ea...tare multe lucruri ne erau interzise, ca de exemplu cuvintele deocheate (atat de interzise , incat nu am injurat niciodata in viata mea pana la varsta asta :laugh: )
intr-o zi fratele meu a spus ceva urat si m-am dus sa-l parasc bunicii...care mi-a cerut sa ii spun exact vorba odioasa :)...i-am spus ca nu pot rosti cuvantul ala, pt ca e tare urat...si in incercarea de a ma ajuta si ca sa nu ma incarc eu de pacatul rostirii a ceva murdar, bunica a preluat povara pe umerii ei, din dorinta de a dibui cuvantul cu pricina...mi s-au ofilit urechile ascultand-o si ma uitam siderata la bunica, in timp ce ea rostea intrebator toate cuvintele alea urate pe care eu le vazusem scrise doar pe peretii blocurilor sau prin bude...si la fiecare incercare, eu dadeam negativ din cap...dupa ce nu a mai stiut nimic obscen, exasperata, jenata si incarcata de greul prin care trecea, mi-a cerut expres sa ii spun cuvantul cu pricina, dezlegata de orice vina...iar eu nevinovata i-am spus soptit \"cacat\"...inutil sa spun ca termenul cu pricina era cel mai nevinovat din toata enumerarea bunicii :laugh:

bunicul,inalt,blond,cu ochii verzi,mare iubitor de germana,padurar cu diploma de scoala regala,ura babysittingul ocazional.
bunica era a doua nevasta,prima murise inainte de a ma naste eu,ea era tacuta.
ma lasau la ei doar in cazurri extreme-nunti si inmormintari,
el mi-a scos din cap fussy-eating disorder
el m-a invatat politica si despre comunisti;cum sa-i eviti,sa nu faci bors cu ei,
sa fiu mindra de individualitatea/unicitatea mea,
cind am intrat la un liceu bengos mama-fiica-sa-era \'over the top\' de entuziasm,
el a zis scurt:daca erau alte timpuri ea trebuia sa faca scoala la berlin.
a murit la 92 de ani,fara sa fi vazut un doctor in ochi,mama mea murise cu 6 luni inaintea lui.
oameni ca el iti marcheaza toata viata,inca il pomenesc dupa mijloacele mele si ziua lui de nastere o sarbatorim aici ca si Christmas-ul

Am crescut la tara si am avut cea mai buna bunica din lume...am avut pentru ca acum nu mai e...s-a stins in decembrie 2006.
A fost o femeie deosebita si o gospodina desavarsita, cand mergeam cu parintii la ea ne punea pe toti la masa cu o supa de pui cu smantana de casa cum nu voi mai manca niciodata (mama, care gateste excelent si pune mult suflet se mai supara pe noi, copiii, cand spuneam ca borsul ei nu e ca la bunica).Placintele poale-n-brau ne asteptau mereu, cozonacii, pastile nu lipseau de sarbatori. Pe fratele meu l-a crescut de la 4 luni-mestecand mamaliga cu el in brate, pe mine de la 2 ani.
Nu ne-a impus niciodata nimic, ne-a invatat totul cu binisorul. Ne spunea pilde religioase, ne invata colinduri...nu ne obliga sa mergem la biserica...\"Numai daca vrei\"...Dar era imposibil sa nu vrei sa faci ceva ce te ruga/ indemna bunica. Pana si muncile agricole erau placute pe langa ea: culesul strugurilor, zdrobitul, depanusatul...ea, intotdeana muncea triplu fata de oricine...o rugam sa lase mai usor, dar nu aveai cu cine vorbi...Am iubit-o mult si m-a marcat trecerea ei in nefiinta...uneori o visez...Mi-e dor de ea:(
Bunicul traieste... o adevarata enciclopedie...veteran al celor 2 razboaie mondiale...de istorisirile caruia nu ne mai saturam...om al bisericii si foarte intelept...i-a placut cartea, dar nu erau posibilitati...si de aceea citea mereu...se informeaza si acum...la ora stirilor, TV sau radio...este mereu in casa...sa fie la curent...
Bunicul de pe mama a murit cand eram mica...
Bunica traieste, dar este o fire singuratica si nu prea deschisa. M-a impresionat cand am fost acasa in ianuarie...voia sa-mi dea ea bani, numai sa nu mai plec.
Saracii bunici...sincer cu gandul asta am fost acasa...sa-i mai prind in viata...

Bunica mea din partea mamei - 9 copii a crescut si cind s-a gindit ca e timpul de putina odihna, iaca eu! Bebelus mic de tot (vreo 2 luni) cu mama la 300km departare la servici. Uite asa am fost derutata de la inceput in privinta locului pe care trebuie sa-l numesc \'acasa\' pentru ca intotdeauna am avut doua. La \'mamaia\' ma simteam acasa iar la parinti unde ma duceam in vizita pe perioade mai mici ori mai mari, iar ma simteam acasa.
Amintirile mele despre bunica: diminetile de vara cind ma trezeam pe la ora 8, piata era facuta, zarzavaturile curatate, carnea, totul, pe foc pentru la prinz. Micul dejun era cacao cu lapte ori ceai din frunza de gutui de la pomul din curte si piine cu unt. Nu prea mult ca sa am pofta la prinz. Oare cum facea bunica piftelutele de erau atit de fragede? Si ce gustosi erau ardeii umpluti!
Seara, dupa caldura de dupa zi, la ora 7 se servea ultima masa - nu te ruga, nu vroiai sa vii, te anunta frumos si politicos ca nu-i bai daca nu ti-e inca foame, dar va trebui sa astepti pina dimineata deoarece odata masa strinsa, nu vei avea acces la mincare. Disciplina curata pe care eu una nu am reusit sa o impun decit ocazional.
Dupa ce mincam si totul disparea, se facea curat si apoi mergeam toti afara la \'strada\' unde noi copiii ne jucam supravegheati de batrinele care stateau la taifas - tipam, saream, ne alergam - pina la ora 9 cind intram in casa unde mai povesteam pina la 10 cind ne culcam. Televizorul a venit mai tirziu si tin minte ca vecina de linga noi ii dadea drumul si ii indrepta ecranul spre fereastra astfel incit noi, astia mici, sa putem sta in gradina ei sa ne uitam - cind avea si femeia chef de deranj.
Bunicul meu din partea mamei - a fost un om rau in tinerete - a batut-o si a maltratat-o pe biata femeie dar se vede treaba ca atunci cind au aparut nepotii s-a potolit pentru ca s-a schimbat situatia si deh, avea cine sa o apere pe biata femeie, nu mai era atit de vulnerabila.
Cu noi, copiii, insa, era foarte bun si blind. Vara isi punea ceasul sa-l scoale devreme de tot - pe la 2-3 - ca sa se duca cu bicicleta la Dunare la pescuit mai departe, in satele pe care le stia el sa sint mai ferite de transport. Se intorcea seara pe la 5-6 cu pesti si povesti pescaresti pe care le purta la un pahar de tuica cu unul ori mai multi dintre fii sai. In timpul asta, bunica facea saramura cu ardei iute si usturoi. Noi, nu mai puteam de admiratie cind il vedeam cit de iute poate sa manince, ii dadeau lacrimile dar insista - probabil ca-i placea sa fie centrul atentiei! :)
Totul a luat sfirsit in \'76 cind unul din unchii mei a plecat la pescuit la Dunare si a murit fulgerat intr-o secunda chiar cind facea glume pe socoteala furtunii: \'Ia uite la asta acum!\' (fulgerul). A lasat 4 copii orfani si pe bunici complet zdrobiti. Bunica mea nu si-a revenit niciodata si a purtat doliu pe tot restul vietii ei - inca 10 ani. La sfirsit de tot, se ruga intr-una la D-zeu sa o ia la dinsul pentru ca e gata de plecare, de ce o mai tine aici, pe pamint? Adevarul este ca biata femeie nu a trait niciodata pentru ea insasi, numai si numai pentru cei din jur - si a venit ziua cind nimeni nu a mai avut nevoie de serviciile oferite in trecut. Trist, dar adevarat.
Bunicii din partea tatalui - oameni buni si muncitori de la oras - nu aveau spatiu pentru nepoti astfel incit vizitele mele erau rare. Imi amintesc ziua cind am mers pe tricicleta nou cumparata pina la ei acasa - ma dureau picioarele de nu mai puteam si nu indrazneam sa marturisesc deoarece bunicul ma tot intreba iar eu nu vroiam sa par \'slaba\' de muschi. Cind in sfirsit am ajuns, nu ma mai puteam misca - a fost nevoit sa ma duca in brate la pat, eram absolut istovita. O alta amintire cu el este din ziua cind s-a luat hotarirea ca pardesiul meu de culoarea piersicii a devenit prea mic si trebuie dat altui copil. Atunci am fost dusa la o satra de tigani la marginea orasului si i-am dat cu mina mea pardesiul unei fetite putin mai mica. Tin minte cit de respectuosi si de multumiti au fost tiganii pentru cadou. Nu stiu de ce, dar putine sint amintirile de cind eram mica - asta imi va ramine intiparita pe totdeauna.
Nici unul dintre bunici nu mai este in viata - cu toate astea, ma gindesc la ei foarte des si imi aduc aminte de sfaturile si indemnurile lor.

nu stiu de ce, m-am gandit mult la ea in ultima vreme...si nu stiu de ce, de multe ori, de ani de zile, am o senzatie stranie, dar aproape sigura, ca ma ocroteste ...
maine, peste f putine ore, ar fi fost ziua ei de nastere...poate de aceea mi-a intrat in cap si mai mult, ca astazi, cand am reusit sa pacalesc moartea, s-a intamplat pt ca ea a fost acolo cu mine...

multumesc, bunico..

eu nu am cunoscut bunicul din partea mamei.pe bunica o stiu numai de rautacioasa si nu prea de bine

in schimb in ceea cei privete pe bunica si bunicul din partea tatalui,i-am prins pana pe la 0 ani.nu pot sa zic ca i-am cunoscut bine,ca am petrecut mult timp cu ei dar stiu ca erau buni.
bunicii din partea tatalui si un var drag mie ,mai mare cu 10 maxim,care a murit pe la 37 ani,cazand dintr-un copac,ei 3 sunt printre spiritele ce incearca sa ma indrume in viata

posibil ca faptul ca te gandesti la ea sa nu fie doar o coincidenta cu data comemorata
poti inceca o relaxare totala si o rugaciune si comunicare ,seara inainte de a te culca
de multe ori ,spiritele incearca influentarea noastra si printr-o interventie intr-un vis

sper sa nu consideri deplasat ce am scris aici.daca da,treci peste

un link util pt unii:

http://www.spiritual-healing.co.uk/library/r04religion/03churchsorgs/spiritualist/main.htm