"Preţul” unui doctor
 "Unul dintre primele mele contacte cu mita a fost când eram în anul doi, la Facultatea de Medicină şi am fost dusă la spital cu apendicită acută. Fiind studentă la medicină, mi s-a părut nepotrivit să ofer bani personalului medical. Operaţia mea a mers bine, fără complicaţii, aşa că nu înţelegeam de ce chirurgul care mă operase insista să mai stau în spital.
A trecut o săptămână şi tot nu mi se dădea voie să plec acasă. Mama mea era convinsă că din cauză că nu i-am dat niciun ban chirurgului. Eu n-am crezut-o, dar ea s-a dus să-l vadă, i-a dat nişte bani şi mi s-a dat imediat permisiunea de a părăsi spitalul.
Personal, n-am întâlnit vreun doctor care să ceară în mod explicit o recompensă, dar rar o refuzau. Afli de la ceilalţi pacienţi sau de la asisitente care este "preţul” pentru doctor. Ori pui banii într-un plic şi-l bagi discret în buzunarul halatului doctorului, ori rogi pe cineva din echipa cu care lucrează să lase banii în biroul medicului.

Pacienţii insistă "să dea”
Mai târziu, când am început să lucrez ca medic, am experimentat sistemul de mită din cealaltă parte. Lucram în secţia de hematologie, acolo unde veneau bolnavii de leucemie din tot judeţul
(...) Refuzam să iau bani de la pacienţi şi acesta era un lucru bine cunoscut în spital, dar mulţi dintre ei tot insistau să-mi dea ceva ca să-mi mulţumească.
Îmi amintesc de o pacientă care venea lunar pentru chimoterapie, dintr-un sat aflat la 20 de kilometri.

Auzind de la alţi pacienşi că refuz să primesc bani, mi-a adus un pui uriaş şi doi litri de vin. Când am protestat, mi-a spus” "Dar trebuie să vă dau ceva!”.