Cifrele de la Oficiul National de Statistica confirma o tendinta care a devenit evidenta in urma cu aproape 12 luni, cand alte state europene au ridicat restrictiile de pe piata muncii pentru est-europeni.
Astfel, numarul est-europenilor care au primit permis de munca a scazut la 133.000 in martie 2008-martie 2009, o scadere cu 36% fata de anul precedent.
Pe de alta parte, Marea Britanie inregistreaza si o crestere a emigratiei pe termen lung. Cifre provizorii referitoare la cei care emigreaza pentru mai mult de un an arata ca numarul de cetateni straini care parasesc Marea Britanie a crescut cu 30% in septembrie 2008, fata de aceeasi data a anului 2007. Migratia neta a scazut la 147.000 de persoane, fata de peste 200.000 in 2005.
"Dupa ani de crestere a migratiei nete spre Marea Britanie, tendinta se inverseaza. Este evident ca afluxul masiv de est-europene din ultimii cinci ani se reduce dramatic", a comentat un purtator de cuvant al Institutului de Cercetare a Opiniei Publice.
ziare.com
Cel mai mare val de imigratie din istoria Marii Britanii, care a adus sute de mii de est-europeni in aceasta tara dupa extinderea UE, pare sa se afle la final, potrivit cifrelor oficiale publicate miercuri.
Autoritatile au dezvaluit, marti, numele romancei care se afla in avionul Air France, ce a disparut misterios cu o zi in urma. Numele acesteia este Violeta Bajenaru-Declerck, are 33 de ani si este din Buzau.