Oamenii din sala se ridica in picioare si, cu mana intinsa, usor aplecati, rostesc si ei, pe un ton rugator: "S'il vous plait, Messieurs!", dupa care izbucnesc in ras.
Realizatorul comenteaza: "O sa ne trezim cu Ambasada Romaniei pe cap".
Ca urmare a sesizarii facute de Jurnalul National, Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat in care se specifica urmatoarele:
"Referitor la modul în care românii au fost prezentaţi într-o emisiune a postului public de televiziune din Franţa, Ambasada României la Paris a reacţionat cu promptitudine, în spiritul non-discriminării şi respectării libertăţii de exprimare a presei, pentru corectarea acelor aspecte care nu corespund realităţii. Ambasada a trimis scrisori către Preşedintele France Télévisions şi directorul general de programe prin care propos-urile erau calificate drept inacceptabile, derivând xenofobie şi rasism. De asemenea, misiunea diplomatică a cerut: prezentarea de scuze, sancţionarea responsabililor şi informarea Ambasadei cu privire la măsurile adoptate pentru ca această situaţie să nu se mai repete. De asemenea, Ambasada României la Paris a transmis o scrisoare prin care se semnalează cazul şi preşedintelui Consiliului Superior al Audiovizualului francez", se arata in comunicatul MAE.
Romanii au fost ironizati din nou pe postul public France 2 unde în ediţia din 17 aprilie a emisiunii "On n'est pas couche (Nu ne-am culcat)" a fost prezentat "salutul românesc", aplecat şi umil, asimilat cu cel al cerşetorilor: "S'il vous plait, Messieurs, Messdammes!(Va rog, domnilor, doamnelor)"
Pasagerii ale caror zboruri au fost anulate din cauza norului de cenusa lasat pe cerul Europei de eruptia vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda nu vor fi despagubiti pentru daunele suferite din aceasta cauza. In schimb, companiile aeriene au hotarat sa le ramburseze acestora banii pe bilete.