Actorul Dragos Bucur nu a fost lasat sa intre intr-o sala de cinema din Londra pentru a-si vedea filmul "The Way Back", pentru ca toate locurile fusesera rezervate.
"Este un star al cinematografiei europene, apare pe ecranele din intreaga lume alaturi de Colin Farrell, in The Way Back, dar actorul roman Dragos Bucur nu a putut sa-si vada propriul film, nefiind primit in sala", relateaza Evening Standard.
Actorul de 33 de ani inca nu a reusit sa vada filmul, din cauza numarului mare de angajamente, dar criticii i-au descris prestatia drept "exceptionala". Ducandu-se luni la Londra pentru un casting, Bucur a vazut ca la un cinematograf rula "The Way Back" si s-a decis sa cumpere bilet. Insa a fost socat cand i s-a spus ca nu poate intra in sala, pentru ca aceasta fusese rezervata.
Chiar daca a discutat cu managerul, Bucur a fost nevoit pana la urma sa plece. "Am vrut sa vad filmul. Angajatii m-au recunoscut imediat si imi tot spuneau cat le place pelicula si ca au vazut-o de zece ori - dar nu pot intra, pentru ca nu este niciun loc disponibil", a spus Dragos Bucur.
"Le-am explicat ca a doua zi dimineata urma sa plec din Londra si ca nu am reusit sa vad filmul pana acum, dar ei mi-au zambit si mi-au spus 'Nu'. A fost cea mai bizara premiera", a declarat Bucur.
"A fost ridicol. Daca cei care rezervasera sala ar fi stiut ca unul dintre staruri se afla acolo si doreste sa vada filmul, ganditi-va cat de placut ar fi fost", a spus un barbat care a asistat la scena.
Filmul nu a aparut inca in Romania.
Anul trecut, Bucur a fost premiat la festivalul de film de la Berlin. De asemenea, a aparut in doua pelicule care au obtinut premii la Cannes - "Moartea domnului Lazarescu" si "Politist, adjectiv".
"The Way Back" se bazeaza pe cartea din 1956 a lui Slawomir Rawicz, un locotenent polonez care evadeaza dintr-un lagar sovietic in Al Doilea Razboi Mondial.
ziare.com
Eveningstandard