fbpx

Tabloidul News of The World, inchis dupa 168 de ani - Multumim si la revedere

 Tabloidul britanic News of The World a scos duminica ultima sa editie, in conditiile in care se inchide din cauza scandalului in care s-a descoperit ca a interceptat ilegal mii de telefoane. "Multumim si la revedere", a titrat tabloidul pe prima pagina a unei editii in care a rememorat unele din cele mai importante momente din istoria publicatiei, informeaza AFP. "Cum am spus in aceasta dimineata, asta nu e unde am fi vrut sa fim si nu e unde am fi meritat sa fim. Dar, ca un ultim omagiu pentru 7.5 milioane de cititori, asta e pentru voi, si pentru staf - multumesc", a spus editorul Colin Miler. El a recunoscut insa ca "unii dintre angajatii" tabloidului au incalcat standardele jurnalistice, vorbind mai ales de interceptarile ilegale ale telefoanelor, care au ruinat reputatia publicatiei in ultimele doua saptamani.

Tirajul de duminica a fost dublat la 5 milioane de exemplare, iar toate profiturile vor fi donate unor organizatii caritabile. News of The World a recunoscut faptul ca a facut interceptari ilegale in unele din cele mai controversate cazuri, ascultand telefonul unei adolescente ucise in 2002, telefoanele familiilor celor morti in atentatele teroriste din Londra, din 2005, dar si telefoanele familiilor militarilor britanici ucisi in Irak si Afganistan. Tabloidul este acuzat si ca a interceptat ilegal telefoanele celebritatilor si politicienilor, de la actorul Hugh Grant pana la printul William. Politia a investigat 4.000 de posibile tinte. De asemenea, publicatia ar fi mituit politisti ca sa-i dea informatii. Fostul sau redactor sef, Rebekah Brooks, cea care a permis aceste interceptari, ar putea chiar ajunge in fata justitiei, fiind de asteptat ca politia sa o chestioneze in acest caz. In afara acestor acuzatii, ea ar mai putea da socoteala si pentru ca a dat mite unor politisti pentru ca acestia sa inchida ochii in cazul unor ilegalitati. Succesorul ei in functie, Andy Coulson, a fost deja arestat in acest caz si, desi a fost eliberat pe cautiune, investigatia continua. Inchiderea tabloidului de duminica lasa aproximativ 270 de oameni fara locuri de munca, desi patronul Rupert Murdoch l-ar putea inlocui cu o alta publicatie asemanatoare. Patronul trustului a inchis publicatia pentru a-si spala imaginea, dar si pentru ca scandalul i-ar putea bloca preluarea postului de televiziune BSkyB.

 

ziare.com

External sponsored links
Vă recomandăm să citiţi şi:

Anunturi promovate