
O romanca in varsta de 28 de ani, sotia autorului unui atentat sinucigas comis anul trecut in Suedia, a fost arestata in Marea Britanie.
Ofiterii serviciilor de contraterorism au facut un raid la domiciliul femeii si au arestat-o pe motiv ca ar fi fost implicata in actiunile sotului sau.
Taimour Abdulwahab Al-Abdaly, un cetatean suedez nascut in Orientul Mijlociu, a detonat in decembrie 2010 o masina-capcana in zona centrala din Stockholm. El a murit din cauza exploziei declansate prematur si a ranit alti doi oameni. Politia suedeza crede ca Abdulwahab se pregatea sa atace si o statie de tren, precum si un magazin foarte aglomerat, potrivit Reuters.
Mona Thwany este nascuta dintr-o mama romanca si un tata irakian. Era casatorita cu Abdulwahab de sase ani si aveau trei copii. S-au cunoscut la Universitatea din Luton, unde se crede ca atacatorul a ajuns sa isi schimbe comportamentul politic.
Femeia arestata este eliberata pe cautiune pana in noiembrie.
ziare.com