Hoti romani in UK
- 28/09/2011
- font size decrease font size increase font size
Trei românce de etnie romă au fost surprinse de camerele de supraveghere în timp ce furau bijuterii dintr-un magazin din oraşul Leicester, Marea Britanie. Prejudiciul total se ridică la peste 62.000 de euro.
O femeie de etnie romă a fost filmată în timp ce fura brăţări şi le ascundea în fustă , scrie Daily Mail.
Românca a fost însoţită în magazinul de bijuterii de alte două femei, care i-au distras atenţia vânzătoarei.
La un moment dat, se poate observa cum femeia ia o întreagă tavă cu bijuterii şi varsă conţinutul în buzunarul din fustă.
În plus, una dintre cele două complice îşi desface basmaua, pentru a o ascunde mai bine pe femeia care fură de pe rafturi.
Două dintre cele două femei au fost arestate şi condamnate la 16 luni de închisoare, după ce şi-au recunoscut fapta. A treia persoană nu a fost identificată.
După ce, la începutul acestui an, Adonis a câştigat premiul Goethe, cel mai prestigios trofeu literar oferit în Germania, poetul sirian este considerat marele favorit la premiul Nobel pentru literatură de anul acesta, al cărui câştigător va fi anunţat curând.Astfel, Adonis - în vârstă de 81 de ani, considerat "cel mai important poet arab din prezent" de juriul premiului Goethe - are o cotă de 4/1 la casa de pariuri Ladbrokes, urmat fiind de suedezul Tomas Tranströmer, în vârstă de 80 de ani, cu o cotă de 9/2. Purtătorul de cuvânt al Ladbrokes, Alex Donohue, a declarat că Adonis a mai fost favorit în anii anteriori şi este de părere că anul acesta ar putea în sfârşit să câştige prestigiosul premiu.
Cărtărescu, printre favoriţi la premiul Nobel pentru literatură, la casele de pariuri britanice
Conflict etnic în Bulgaria: Tensiunile dintre bulgari şi romi s-au diminuat, însă sute de poliţişti supraveghează situaţia Tensiunile dintre localnici şi comunitatea de romi din satul Katuniţa, situat în sudul Bulgariei, s-au diminuat, iar situaţia a rămas calmă în noaptea de duminică spre luni. Cu toate acestea, sute de poliţişti şi pompieri se află în continuare în sat pentru a supraveghea toate punctele unde ar putea izbucni conflicte.
Mai mulţi locuitori din Katuniţa au declarat că vor continua protestele până ce familia liderului romilor Kiril Raşkov, supranumit Regele Kiro, va fi deportată şi se va aplica legea, relatează site-ul Novinite.com.
Tensiunile în toată regiunea Plovdiv au escaladat după ce apropiaţi ai lui Raşkov din districtul Stolipinovo din Plovdiv l-au accidentat mortal, vineri, pe tânărul Anghel Petrov, în vârstă de 19 ani, originar din Katuniţa. Accidentul a generat proteste violente care au culminat sâmbătă seara cu un atac asupra proprietăţilor lui Raşkov.