Nu cred că ar fi fost loc mai potrivit pentru prestaţia Luizei, acompaniată de Sorin Romanescu şi Alex Man. Armonia şi veratilitatea vocii ei sunt hipnotizante fie că e vorba de interpretarea de jazz standard sau de improvizaţiile care vibrează la unison cu acordurile celor doi chitarişti. Extrem de seducătoare, Luiza şi-a cucerit publicul, deopotrivă britanic şi român, cu fiecare melodie cântată în engleză, portugheză sau română.
Concertul a durat trei ore, în cea de-a doua parte alăturându-se celor trei şi basistul Laurence Cottle. Finalul, bis-ul cerut de către public, a fost apogeul serii căci Steve Rubie, muzician şi patron al localului de mai bine de 30 de ani, li s-a alăturat. O îmbinare frenetică de chitare, clarinet, tamburină, tobe şi o voce livrată impecabil ne-au făcut să ‘bâţâim’ pe scaune, să apaudăm ori de cât ori am avut ocazia şi să ne bucurăm de muzica oferită.
Prezenţa Luizei Zan, a lui Sorin Romanescu şi a lui Alex Man a fost posibilă datorită Institutului Cultural Român din Londra care a iniţiat un nou program de jazz realizat în parteneriat cu clubul 606. Concertul este prezentat în cadrul iniţiativei 606 Club – European Exchange.
Laura Onita pentru www.romani.co.uk
Fotocronica :

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a ascuns în spatele unui tufiş, în 1978, în grădinile palatului regal pentru a evita o conversaţie cu fostul dictator român Nicolae Ceauşescu, aflat în vizită de stat în Marea Britanie, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.
Camera Comunelor va supune dezbaterii şi va supune la vot iniţiativa privind organizarea unui referendum în care britanicii să se pronunţe dacă mai vor sau nu menţinerea Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene. Dezbaterea va avea loc înainte de Crăciun, relatează "Daily Mail". Va fi pentru prima dată când Parlamentul Regatului Unit va supune o asemenea decizie crucială la vot, după referendumul din 1975 privind aderarea la Piaţa Comună. Guvernul ar putea să nu fie obligat să organizeze referendumul, însă presiunea celor care se opun menţinerii Regatului în UE a crescut alarmant o dată cu agravarea crizei şi a puterilor sporite pe care le vrea Bruxelles-ul în raport cu statele membre.