fbpx

Publicul britanic cucerit de Alexandra Dăriescu

 Recunoscută de revista BBC Music ca fiind “o stea în devenire”, Alexandra Dăriescu a susţinut luni la Southbank Centre un concert de pian alături de orchestra St. Paul.

Programul a inclus Concertul Nr. 1 pentru pian de Shstakovici, Uvertura pe teme evreieşti, Op. 34  de Prokofiev, Septet Nr. 2 de Hanns Eisler şi baletul Appalachian Spring de Aaron Copland.

 

Nelson Goerner spunea despre tânăra pianistă: “maniera ei de a interpreta este impregnată cu imaginaţie, fler şi o profundă înţelegere a muzicii pe care o cântă”. Concertul a fost încă o dovadă în acest sens. Cu o sensibilitate aparte, dăruire şi îndemânare, Alexandra s-a apropiat de perfecţiune cu recitalul său.

 

Bursieră şi absolventă a programului masterial al Guidehall School of Music & Drama, pianista româncă este un nume de referinţă atât în mediul de specialitate, cât şi pentru publicul britanic. Numeroasele premii câştigate de-a lungul timpului, alături de pregătirea primită, recitalurile solo şi apariţiile în concerte fac din Alexandra Dăriescu un artist total ce aduce o reală contribuţie muzicii. Cu talent şi carismă, tânăra reuşeşte să trasmită şi să popularizeze o imagine pozitivă a României prin versatilitatea sa artistică şi nu numai.

Începând cu acest an, pianista este artist afiliat Institutului Cultural Român din Londra.

 

Laura Onita pentru www.romani.co.uk 

External sponsored links bellow
Vă recomandăm să citiţi şi:
<  Camera Deputaţilor şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni au organizat, la Bucureşti, în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie 2011, prima ediţie a Forumului Românilor de Pretutindeni, la care au participat peste 400 de reprezentanţi ai asociaţiilor românilor din afara graniţelor ţării şi, respectiv, ai societăţii civile sau mediului politic şi academic din România.


Lucrările au fost deschise de Primul-Ministrul al Guvernului României, domnul Emil Boc, alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase, Ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor Baconschi, preşedintele Academiei Române, domnul Ionel Haiduc, şi secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, domnul Eugen Tomac.


Primul-Ministru, Emil Boc a declarat că este mândru de faptul că românii din afara graniţelor nu au încetat să-şi afirme identitatea etnică, în ciuda dificultăţilor cu care se confruntă, şi i-a îndemnat să rămână uniţi pentru a putea avea un cuvânt de spus în faţa autorităţilor în statele de reşedinţă.

Lucrările Forumului Românilor de Pretutindeni (30 septembrie – 1 octombrie 2011)

Anunturi promovate