M-am trezit domneşte la 10:30, că era duminică şi timp berechet. Am
vorbit la telefon cu părinţii care votaseră deja în ţară. M-am aşezat la
un prânz confortabil la 14:00, după care m-am îndreptat tacticos, fără
grabă, măsurat, liniştit că îmi voi face datoria cetăţenească, la 15:00,
spre ambasadă.
După o uşor plicticoasă călătorie de un ceas cu
autobuzul, sosirea la ambasadă mi-a dat primul indiciu că ziua nu urma
să decurgă chiar cum mă aşteptasem. Ambasada României de la Londra era
închisă. Portarul, care mătura liniştit frunzele căzute în faţa porţii,
m-a îndrumat pe mine şi pe alţi câţiva tineri dezorientaţi să mergem la
consulat, la “15 minute pe jos mai încolo. O să vedeţi coada.”
Am
văzut-o. Consulatul se află la parterul unui bloc anonim de birouri pe
un colţ, cu intrarea principală la 344 Kensington High Street. Coada la
care am ajuns la ora 16:30 nu era însă nici anonimă şi nici pe
Kensington High Street. Motivul era că lumea nu era încolonată la
intrarea principală, ci pe Addison Road, o străduţă care face colt cu
Kensington High Street, la o intrare laterală micuţă micuţă, cât abia să
se poată strecura prin ea două persoane mergând în direcţii opuse.
Coada se întindea de-a lungul străzii Addison până la colţul ei cu
strada Melbury, circa 0.1 mile, mă informează Google Maps. Românii
stăteau la coadă în rânduri de câte 3, 4 persoane. Într-un exerciţiu de
aritmetică, hai să spunem că fiecare rând ocupa 1 metru de trotoar (chit
că eu ţin parcă minte că eram mai îngrămădiţi), şi obţinem o coadă de
0.1 mile x 1609 metri per milă x 1 rând pe milă x 3-4 persoane per rând =
482-643 de persoane.
M-am împrietenit cu vecinii, că doar ce era
să fac câtă vreme stăteam la coadă? Foarte mulţi tineri, dar nu numai.
Lume veselă, relaxată, curată, puţin amuzată de coadă – dar convinsă că
va putea la urma urmelor vota. La urma urmelor, nu era nici ora 5,
secţia se închidea la 9, cum să nu intrăm?! Am discutat uşor politica de
la noi, întâi sfios, că nu ştii niciodată pe cine susţine vecinul sau
vecina din coadă, apoi mai vârtos când am descoperit că toţi din cele
două rânduri din faţa şi din spatele meu doream să votăm exact la fel:
“Macovei în turul unu, şi Iohannis în turul doi.” Nimeni nu era panicat
că Macovei îi va spulbera şansele lui Iohannis şi toţi spuneau că
votează strategic, din dorinţa de a da un mesaj clar clasei politice de
acasă despre ce anume este interesată diaspora.
Ne-am alimentat
veselia şi amuzamentul cu sandvişuri şi băuturi de la supermarketul
alăturat, dar pe la ora 19:30 lumea a început să devină agitată. Mai era
mult de mers până la poartă pentru cei care sosiseră odată cu mine, dar
fireşte se adunaseră alegători în spatele nostru şi după ora 16:30, iar
coada era tot la fel de lungă ca atunci. Eu am scos telefonul şi am
început să fac videouri pe care le-am postat pe Facebook, pentru că
auziserăm că Biroul Electoral Central vroia să ne închidă poarta în nas
şi că la Paris lumea cânta Deşteaptă-te române ca să fie lăsaţi
înăuntru. La un moment dat mi-a murit bateria, iar un domn în vârstă din
Timiş (ca să vedeţi că toată păturile demografice erau la coadă, nu
doar tinerii) mi-a pus la dispoziţie maşina sa să îmi încarc telefonul
ca să pot continua filmuleţele. Colegialitate, mi-a plăcut foarte mult.
Am
intrat la vot la ora 20:40, la mustaţă. În spatele meu, aceeaşi coadă –
nervoasă! La Londra, într-un poate din cauza cadrului de calm britanic,
lumea nu făcea încă scandal ca la Paris în momentul când am intrat, dar
când am ieşit, la 20:45, s-a spart digul şi au început rafale de “Vrem
să votăm!”.
Poliţia britanică apăruse deja pe la 20:30 (patru
dube!), iar în coadă circulau zvonuri că la Paris jandarmii dau deja în
alegători. Simţindu-mă în relativă siguranţă, m-am prezentat şoferului
din prima dubă, i-am explicat că lucrez pentru un parlamentar de-al lor,
şi i-am întrebat totuşi ce căutau aici şi dacă aveau ordine să ne
trimită acasă. Răspunsul, perfect politicos: “Suntem aici să ne asigurăm
că nu vă răsfiraţi în trafic şi nu au loc accidente. Momentan nu avem
ordine să vă dispersăm. Vă rugăm să nu ieşiţi de pe trotuar.”
La
ora 9 s-a produs inevitabilul. Poarta consulatului a fost închisă. Lumea
a început să bată în geamuri, vizibil scandalizată. “Vrem să votăm!”
tuna peste tot, iar când jandarmii s-au postat la intrarea principală a
clădirii consulatului ca să poată pleca comisia, strigătul s-a
preschimbat în “Jos Ponta!”. Nici un rezultat. Comisia a dispărut, iar
cei peste 500 votanţi deveniţi subit protestatari după cinci ceasuri de
aşteptare au rămas să glumească pe seama jandarmilor între valuri de
scandat în faţa unei clădiri goale: “Ăştia probabil nici nu pricep
despre ce e vorba!” Oamenii s-au dispersat pe la ora 21:45, mormăind
supăraţi în barbă că la turul 2 vor fi prezenţi la ora 9 dimineaţa.
Dupa
cum văd eu lucrurile, ceea ce s-a întâmplat la Londra este absolut
scandalos. Pot aprecia mult eforturile oamenilor din comisie – se vedea
că munceau pe rupte, probabil puţin înspăimântaţi de mulţimea de afară
care cine ştie ce le-ar fi putut face dacă se înfuria pe ei. Tracasaţi
de votanţi indignaţi, cei din comisie mormăiseră înainte de a evada că
ei făcuseră de fapt cerere de la Bucureşti să se facă mai multe secţii
de votare la Londra, dar că permisiunea nu fusese acordată.
Se
pare totuşi că eu am fost la cea mai puţin aglomerată secţie de votare
din cele trei din Londra. Celelalte două erau în aceeaşi clădire, în
Institutul Cultural Român la sud de Tamisa, de unde am văzut poze cu o
mulţime încă şi mai mare de alegători. Nu reşesc să pricep, fără să îi
suspectez pe organizatori de rea voinţă, de ce s-au înghesuit două
secţii de votare într-o singură clădire într-o metropolă de talia
Londrei şi de ce a treia a fost pusă într-o încăpere mică cât jumătatea
unei săli de clasă şcolăreşti, după o poartă cât strunga unei stâne de
oi, pe când cogeamite ambasada – amplasată la foarte potrivit numita
adresă 4 Palace Green, căci este o clădire realmene somptuoasă, cu o
poartă largă cât să treacă două maşini prin ea şi dotată cu un veritabil
parc, cu gazon englezesc pe terenul ei – este închisă.
Mă bucur
foarte mult că aici pe Contributors s-a postat mult despre alegeri. Laud
în special textul Laurei Bretea, cu o binevenită şi lucidă analiză.
Sugerez tuturor din ţară să facă presiuni să se rectifice situaţia
secţiilor de vot din diaspora, căci se pierd voturi. Sugerez deasemenea
tuturora din diaspora ca sâmbătă seara înainte de turul doi să se
documenteze de pe site-ul MAE despre adresele secţiilor de votare (aud
că unii de la Londra vor să meargă la vot la Birmingham sau Bristol), şi
să vină pregătiţi de dimineaţa cu sandvişuri şi apă minerală, resemnaţi
cu gândul că vor trebui să meargă cu schimbul la WC în cafenelele din
preajmă.
Români, să nu fiţi mofluzi. Conştientizaţi faptul că la
vot în diaspora e un război în tranşee şi că ce vi se întâmplă este
rezultatul unei strategii. Dacă vreţi schimbare, nu vă resemnaţi şi
arătaţi-le lor că electoratul este încrâncenat şi nu se lasă cu una cu
două. Baftă în turul doi!