Însă, potrivit Trussell Trust, una dintre cele mai importante asociaţiii de gestionarre a unor bănci alimentare din ţară, numărul persoanelor care cer ajutor alimentar înregistrate în sistemul său a crescut de la 128.697 în perioada 2011-2012 la 913.138 în perioada 2013-2014.
Întârzierile la plată şi disfuncţionalităţile sistemului de alocaţii sociale se află printre principalele motive care determină oameni să ceară ajutorul acestor centre pentru a se hrăni, se arată în raport. În document sunt citaţi de asemenea factori ca tendinţa acordării unor salarii foarte mici, în timp ce preţul produselor alimentare se află într-o creştere continuă.
"Este necesar ca Guvernul să reformeze de urgenţă sistemul prestaţiilor sociale, pentru ca plăţile să fie efectuate rapid, în cinci zile lucrătoare", recomandă Comisia de anchetă.
În raport se exprimă totodată îngrijorarea faţă de creşterea - de un deceniu - a cheltuielilor aferente gospodăriilor britanice cu lucruri esenţiale - chirie, energie şi hrană -, în contextul în care aceste cheltuieli au scăzut în perioada 1953-2003.
Această răsturnare a tendinţei este deosebit de importantă pentru cei mai săraci 10%, pentru care aceste cheltuieli au crescut de la 31% din bugetul lor, în 2003, la 40% în 2012.
Într-un articol publicat duminică în ziarul Mail on Sunday, arhiepiscopul din Canterbury Justin Welby a comparat situaţia refugiaţilor dintr-o tabără de refugiaţi din Republica Democratică Congo cu cea a unei familii britanice pe care a cunoscut-o la o bancă alimentară.
"Consider situaţia lor mai mult decât şocantă", a declarat liderul spiritual al celor aproximativ 80 de milioane de anglicani din întreaga lume. "Este mai puţin gravă, dar este aici", a subliniat el.
Acest raport apare în contextul în care conservatorii, aflaţi la putere din 2010, au anunţat recent că vor să blocheze alocaţiile sociale pentru o perioadă de doi ani (mai puţin pentru persoane cu handicap şi pensionari), cu scopul de a reduce deficitele, în cazul în care vor câştiga alegerile din mai.
Opoziţia laburistă, care se află pe primul loc, dar cu un avans mic, în intenţia de vot, îi acuză că au lovit puternic clasele de mijloc şi populară printr-o austeritate bugetară fără precedent.
Marea Britanie, în care prima bancă alimentară a fost deschisă în 1999, are în prezent 420 de astfel de centre gestionate de Trussell Trust şi cam tot pe atâtea gestionate în mod independent, potrivit raportului, care preconizează crearea unei reţele naţionale.
Sursa: Mediafax
Foametea afectează tot multe persoane în Marea Britanie, trage un semnal de alarmă un raport publicat luni şi finanţat de Arhiepiscopia din Canterbury, în care sunt acuzate sistemul de alocaţii sociale şi salariile mici.
Vă reamintim că sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 19, va avea loc concertul de Crăciun al Bisericii Ortodoxe române din Edinburgh, organizat în biserica Broughton St Mary’s Parish Church, 12 Bellevue Crescent, EH3 6NE. Biletul de intrare costă 5 lire și poate fi cumpărat de la biserica românească din Edinburgh sau la intrarea în sală.
Un cetăţean român a fost condamnat la 13 ani şi jumătate de închisoare în Marea Britanie, fiind acuzat de spargerea mai multor bancomate în comitatul britanic West Midlands.