Au interpretat colinde copiii de la Junior International, Şcoala Româneascǎ Alez de la A la Z şi My Romania School. O prezenţǎ de excepţie a fost participarea lui Andrei Anghel care a interpretat la vioarǎ un colaj de colinde româneşti. Programul a continuat cu un spectacol de magie susţinut de Action Station, care i-a încântat în egală măsură pe copii şi părinţi.
În cea de-a doua parte a serii, copiii l-au întâmpinat cu entuziasm pe Moş Crăciun, de la care au primit cadouri oferite de sponsori.
Seara a continuat cu modelaj din baloane, facepainting, activităţi practice şi recreative pentru copii. De asemenea, în buna tradiţie românească, oaspeţilor li s-a oferit o masă cu produse româneşti: aperitive, plăcinte, cozonaci, torturi şi multe prăjituri. La plecare, “colindătorii” au primit covrigi.
După o seară în care s-a trăit si simţit româneşte, participanţii la eveniment au felicitat organizatorii şi şi-au exprimat dorinţa de a lua parte, în viitor, şi la alte manifestări de acest gen, apreciind că acestea se înscriu în linia de mesaj transmisă de ambasadorul României, aceea ca astfel de momente reunesc comunitatea şi întăresc sentimentul apartenenţei la spiritualitatea şi tradiţiile româneşti.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul generos al sponsorilor de la LycaMobile. Levenes, Ileana, Maestro si Catering Plaiuri Bucovinene cǎrora le adresǎm mulţumiri.
Sursa: Embassy of Romania, Press Office
La 13 decembrie 2014, Ambasada României la Londra, cu sprijinul Institutului Cultural Român la Londra, a organizat tradiţionala petrecere a Pomului de Crăciun, eveniment dedicat copiilor comunităţii româneşti din Marea Britanie.
Alex Beldea (22 de ani) este fotograf freelancer în Marea Britanie, iar recent a obţinut recunoaşterea internaţională pentru talentul său. Fotografiile realizate de Alex despre condiţiile în care muncesc minerii din Valea Jiului au fost nominalizate pe lista scurtă a 2014 International Photography Awards.
Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, l-a atacat recent pe premierul britanic, David Cameron, spunand ca planurile acestuia de a limita imigratia nu fac decat sa-i stigmatizeze pe est-europeni, care, multi dintre ei, muncesc legal pentru a-si castiga traiul.