"Ar putea fi anulate şi alte curse, dar situaţia se va normaliza în câteva ore", a explicat oficialul citat.
Traficul aerian în zona Londrei a fost închis brusc, câteva ore, vineri după-amiază, din cauza unei defecţiuni la sistemul informatizat pentru control aerian. Numeroase zboruri au fost anulate vineri pe aeroporturile Heathrow, Gatwick, Stansted şi Luton.
"Este un incident inacceptabil", a reacţionat ministrul britanic al Transporturilor, Patrick McLoughlin.
Sursa: Mediafax
Cel puţin 38 de curse aeriene au fost anulate, sămbătă dimineaţă, la aeroportul londonez Heathrow, ca efect al defecţiunii la sistemul informatizat pentru dirijarea traficului aerian, situaţia urmând să revină treptat la normal, anunţă surse aeroportuare, citate de AFP.
Un avion care decolase spre Statele Unite, având la bord 240 de persoane, revine pe aeroportul Heathrow din Londra, din cauza unei probleme tehnice, anunţă surse citate de postul ITV.
Bugetul Institutului Cultural Român (ICR), în valoare de 28.200.000 de lei, a fost avizat favorabil în comisiile pentru cultură din Parlament, care au adoptat şi un amendament pentru suplimentarea acestei sume cu 1 milion de lei, pentru proiectele institutelor din Beijing şi Milano.